Consolare

de Nae Iliescu

(Gânduri în tranzit) 

Timpul

  vindecă

    până

      şi

        bucuriile

Rochii de mireasă din perdele II

aveam şaişpe ani

părul până la umeri 

şi-o poftă nebună să nu cresc

să nu cresc 

pentru c-atunci

fericirii îi vor creşte mâini şi picioare

iar mie-mi va fi greu să o recunosc

în lumea asta-n care toţi umblăm încălţaţi

şi cu mâinile în buzunare.

*

am îngropat în glumă seminţe sărate de floarea soarelui

şi-n anul următor

chiar în locul ăla

crescuse o floare mai înaltă ca noi.

ASTA era definiţia minunii.

nouă, celor care am fost

mă jucam de-a demiurgul

cea mai mare închisoare e pământul

cea mai a ta celulă e patul în care dormi în fiecare seară

e loc destul

pentru toţi oamenii care aleargă cu viteza întunericului

sub prima streaşină care le iese în cale

i-aş pedepsi cu viaţa 

pe toţi cei care se feresc de ploaie.

florile mi se-nchinau

mă jucam de-a demiurgul cu o stropitoare.

Sunt guma de mestecat a lui Dumnezeu

într-o zi o să-nveţe să facă baloane din mine

şi atunci...

POC! 

tot pământul va fi acoperit de pielea mea:

dealuri, ape, foşti iubiţi şi clădiri,

o să fiu un fel de ninsoare umană

care nu se topeşte niciodată.

Era iarnă şi-aveam atâtea să-ţi tac...

Cu mâna în buzunar

le zdrobeam în pumn

şi lăsam frimiturile să cadă –

dacă tot am ales să-mi tac cuvintele

măcar să le dau păsărilor de pomană,

cine ştie,

poate ni se iartă şi nouă păcatul

de a ne tăia unul altuia

aripile.

cu puţin noroc vom fi udaţi de aceeaşi ploaie

fântânile arteziene cer tva pentru fiecare dorinţă

*

totul e pe dos
cum e cămaşa de noapte albă pe care o îmbrac în fiecare seară pe întuneric
şi-a doua zi se schimbă vremea
&
zilnic la meteo
chiar după ştirile din sport
dumnezeu e certat pentru neglijenţa mea.
audienţă maximă.

*

merg pe vârful degetelor să nu fac zgomot
încerc să nu schimb nimic pe cealaltă faţă a pământului
nu vreau să fiu fluturele care naşte uragane.

*

curăţenia de primăvară e doar un pretext să-ţi aminteşti
că sunt şi lucruri pe care nu vrei să le arunci.

*

e la modă să surzeşti de bună voie şi nesilit de nimeni
oamenii-şi pun de zor geamuri urechi de termopan
şi eu
pot doar să sper
că din când în când
vom asculta aceeaşi ploaie.

din toate punctele de vedere

e din ce în ce mai uşor

să nedefinim prin tăceri,

pentru că ne-am săturat să vorbim

pentru că nu mai avem nimic de spus

pentru că deşi nu pare

noi nu trăim chiar atât de mult,

trăim pe sărite

puţin câte puţin

şi dacă s-ar putea doar atunci când

e spre binele nostru,

mai ales că de la un timp

încercăm să contabilizăm totul

săfacemeconomie

de cuvinte

căldură

vise

etc.

doar e ceva cu totul obişnuit.

da, se poate

nimeni nu trăieşte-ntruna

ci doar atunci când e important

sau esenţial

ca prima palmă peste prima coastă

doar aşa din când în când

trăim

cum necum

cu optzeci de mii de glezne sfărâmate

trăim

plus încă un

mutism

şi încă unul

şi încă câteva mii

de degete încăpăţânate

care se înrădăcinează în pielea mea

însingurare

şi oameni care nu se lasă uitaţi

şi o foame ieşită din minţi

plus încă o nedumerire

plus încă un an

trăim

cu optzeci de mii de ia te uită

Cu paharul la pieptul tău

ascult la volum maxim

războiul mut de dincolo de piele.

nicio scară nu-i îndeajuns de lungă

nicio pereche de aripi suficient de perfomantă

nu pot să mă teleportez

nu pot nici măcar să sar

peste zidul ăsta de epidermă -

colivia

în care locuiesc de când m-am născut.

nu poţi să mă absorbi

nu poţi să mă înghiţi

nu poţi să mă bei os cu os

n-am cum să fiu cu tine

în tine

să-ţi fac senin sub piele

să iau de mână toţi norii

să-i rătăcesc departe

ca pe nişte pisici

care ştiu drumul înapoi.

Capul meu

de Toma Caragiu

Capul meu
este foarte mare
mai mare decât jumătatea
neluminată a lunii
cap de tâmpit
şi încâlcit
e vina mea
şi a lipsei de lumină
ar trebui să-l tai
pentru câtva timp
(mai zice soacra că suntem nebuni)
măcar până la primăvară
ca să mă pot odihni
crede-mă
scap de povară
nu-l mai pot duce
mă plâng
ca Isus
pe cruce
atârnă rău
o vede orişicine
şi mi-e ruşine
şi-ţi jur mamă
îţi jur că-l tai
cu toporul
că nimic nu e mai uşor
de spus
ca adevărul

În zori senzaţia ei şi-a semnalat prezenţa

de Toma Caragiu

În zori senzaţia ei şi-a semnalat prezenţa
cu sunete mici ascuţite
de femeie care nu ştie ce vrea
M-a privit cu ochi pleoştiţi şi bezmetici
de cetaceu uriaş azvârlit
pe uscat de un val pervertit
Ne-am oficiat amorul într-un conţinut solorian
şi în grabă s-a ascuns
fiecare în oceanul său
fără motiv
În acele zări ne-am întâlnit
Luminile de foc nu ne-au atins
şi muritori ne-am pierdut
la un loc cu melcii din adâncuri

Iată pădurea şi omul

de Toma Caragiu

Iată pădurea şi omul
unde mi-a încărunţit
gândul ascuns
Iată scaunul şi zeul
pădurii care
se piaptănă
Iată întreaga
suprafaţă care
capătă sens
Iată stejarii
din corul
pământului
Iată psalmii
înfruntând
tainele naturii
şi jocul luminii
Iată începutul
(doamne
ţi s-a făcut milă de mine
pentru cât timp)
Iată laptele naturii
Iată-l pe Geo Bogza
Iată mierea pământului
cum vine spre mine mincinoasă
Iată melcii tulburând pacea lumii
cu viteze nebune
Iată spiritul machiat în clown
pitit în subsoluri
Iată morţii zâmbind fericiţi

Fâşia de lumină

de Toma Caragiu

Fâşia de lumină
ce vine din galaxii
mângâie chipul tău
mânjit cu tuş
Bezna din jur
extaz
de fiecare clipă
şi suflare a trupului meu
cel ce a rătăcit de veacuri
ascunse cărări
Blestem al păcatului dintâi
îngenunche
Mângâiere de taină a viselor mele
vinul meu neîndoit
pâinea mea cea de toate zilele
iubita mea

Noapte eternă

Noaptea poeţii atacă luna
şi stelele
cu metafore şi figuri de stil
îmbrăţişând fantasme
şi idei romantice.

Cultivând imaginaţia cititorilor
într-o lume în care
romantismul se desfăşoara
virtual,
eul liric acceptă universul
ca spaţiu
al gândurilor etern melancolice.

Care sunt criteriile

de Toma Caragiu

Care sunt criteriile
pentru care omule
vrei să mori
Mai întâi
pentru că eşti gol
gol de tot
şi n-are rost
simţi că încurci
că dai lumea înapoi
că eşti un factor
de întârziere
apoi că îţi ţâşneşte din gură
prea multă miere
exact când nu trebuie
şi nu ai ce face cu ea
adică nu foloseşte nimănui
nici mie
nici ţie
nici mie
nici lui
adică se pierde
pe urmă
nu găseşti pe nimeni
care să te dezmierde
pe gratis
şi poate mai precis
trebuie să plăteşti
şi eşti nedecis
chiar dacă mai întâi
au fost desluşite toate
pe cale normală
şi principală
pe urmă pentru că
ţi s-au furat visurile
de către amici
mai mari
mai mici
angajaţi
sau neangajaţi
deci fraţi
poate pentru că eşti
prea scund
sau prea înalt
pocit
sau neinstruit
sau poate pentru că
ai iubit

Muzica #5

O fată

de Toma Caragiu

O fată
neîntreagă la minte
nebună ca păsările
s-a furişat în zdrenţele mele
dând nopţii poartă spre cerul gol
şi carnea s-a răsucit
ca osul de cerb zdrobit de patima vânătorului
şi păgânele mele mâini
scormonesc lumina din trup
şi noaptea îşi plânge ultimele clipe
O fată
nebună ca pasarile
neîntreagă la minte
s-a topit în răsăritul începutului
strivite torturi mă îmbie
spre liniştea din ospiciu
aruncă doamne pământ peste mine
şi vino şi tu