Încă o noapte.

Încă o noapte, ce tristeţe,
Toate stelele le-ntrece.
Încă o noapte, pe cer comete,
Ea-i pe trepte, dând să plece
Iar.

S-o prind de mână eu încerc,
Să fac orice, să mă supun,
Şi iarăşi fac orice să-ncerc
S-o pot opri, să pot să-i spun
C-o iubesc.

Dar nu mai este ca-ntrecut
Când ne certam să ne-mpăcăm,
Al ei Cupid s-a nenăscut
Şi prin cenuşa sa stricăm
Tot ce-am facut.

Încă o noapte, ce păcat
Înima-mi se sfâşie.
Încă o noapte cu cer mat,
Acum o vad, dar nu e.
Pentru totdeauna.

Solitudine

Demult o noapte ploua şoapte de lumina,

Îmbinându-se cu vântul sec din nori,

Mult prea dependente de-a lor singurătate

Ca să mai poata observa cât de repede s-au stins

Şi demult mă-nveleam cu umbra ta,

Lună, tu, cea pe jumatate plină,

Prea singură pe cerul cu dorinţe căzătoare

Ca să mai pot fi trist în solitudinea nocturnă.

Acum, nu-mi plâng cu lacrimi dulci,

Singurătatea ce-mi umple în descompuneri

Ruinele ce s-au numit odată suflet.

Şi-aud cum larg îmi răsună un ecou,

Din nisipuri intrându-mi pe sub piele,

Ca un fior ce tainic cânta în surdină,

Dulce imn de doliu stins,

Şi-n cercuri concentric aşezaţi,

Gem un râu de corbi prin vene,

...Ca un cor de preoţi îndoliaţi...

...Crematoriul gândurilor mele...

Trist prohod de nemurire

Vesel cânt etern şi singur...

I-auzi marea cum suspină...

I-auzi valuri cum se sting

Pe sub briza ce-a încetat.

Mai bine mor o viaţă pe sub gene,

Decât să trăiesc o secunda singur,

Pe plaja ce demult ne-am sărutat.

Şi-un plânset mut demult

Mai mult se-neacă în valuri,

Renascând iluzii în larg

Şi larg mai tot aud

Ecoul ce-mi răsună în surdină.

În fiecare dimineaţă

Am încercat din răsputeri să mă agăţ de primăvară.

În fiecare dimineaţă arunc flori pe fereastră sperând că vor prinde viaţă în decursul zilei, însă în fiecare seară florile apar risipite în golul nemărginit al toamnei.

În fiecare dimineaţă las puţin din parfumul florilor să evadeze şi să se contopească cu altele ca să se facă odată primavară, însă de fiecare dată mă izbeşte aerul curat al ploii de toamnă.

În fiecare dimineaţă implor păsările să se întoarcă şi să ciripească odată cu soarele, însă în fiecare zi simt aripile lor cum se îndepărtează.

În fiecare dimineaţă ajut soarele să se trezească mai târziu, însă de fiecare dată mă ceartă că nu l-am lăsat să se culce devreme.

În fiecare dimineaţă îmi dau seama că nu pot să schimb nimic ce nu vrea să fie schimbat.

Intre esec si succes

Traiesc febra examenului(incep sa imi fac griji da,da si eu).Invingatorii nu asteapta sa le vina de undeva norocul de a reusi.Victoriile nu vin de undeva anume,ci sunt pregatite cu migala de cei sau pentru cei in stare sa castige.Ca intotdeauna primele incercari aduc si esecuri( asta e o lege a firii?)Bineinteles, apoi apar micile succese.Sa nu obtinem un succees mediocru,nu ne-am dori asta.
Vrem sa atingem perfectiunea uitand pur si simplu ca poate ea nu exista(in orice carte scrisa) dar in minte, in universul gandirii noastre cu siguranta ea traieste si se hraneste cu noi.Din nou,vrem sa atingem apogeul unei reusite bine meritate si muncita.Cuvantul asta munca, mie imi spune prea multe.
Si daca nu reusim?Daca tot ce am sperat se naruie si dintr-o data din visul perfect cadem in gaura prea adanca a esecului?Nu se va intampla.Daca ne/imi doresc ceva cu ardoare trebuie sa muncim/muncesc pana...aflam stergandu-ne cu o batista pe frunte ce inseamna a munci.
Doar nu sunt eu veriga slaba a infruntarii,nu-i asa?
Pun intrebari, ca sa aflu raspunsuri. Doar din cauza asta intreb, ca sa aflu raspunsuri sau poate sa imi dau seama de raspuns inainte.
Plecam in lupta cunoasterii.Suntem singuri si nimeni/nimic nu ne ajuta. CAstigam lupta si ne bucuram.Simtim extazul pana la cea mai inalta culme si spunem ''am invins''. Pe cine am invins?Pe noi insine, pe mintea noastra care poate credea ca nu avem puterea necesara ca sa izbutim.Putere si forta.
Esecul si succesul sunt ca un raport. Oricat de mult s-ar inversa cateodata este egal cu 1 totul.
Si ce?!

Neoclassic Alice

In regula, primul meu desen aici...

Este unul dintre primele create in seria "Neoclassic Alice", facuta pentru un vernisaj cu aceeasi denumire pe care l-am avut acum o vreme. Lucrarile vor fi asemanatoare prin elemente si, eventual, prin simbolistica. Toate vor avea o referire mai mult sau mai putin pronuntata si directa la povestea "Alice in Tara Minunilor", sau cel putin o varianta "neoclasica" a acesteia pe care am creat-o in jurul propriei mele Alice. Voi pune lucrari din seria aceasta, pentru inceput, si incep cu acesta.

Initial, ar fi fost un potret al unui personaj dintr-un anime (desen animat japonez), dar am derivat de la subiect, adaugand propriile elemente. Denumirea este, totusi, "Portrait of Barasuisho" (Portret al lui Barasuisho), pentru ca am vrut sa pastrez referirea la personaj.

Nu am o tehnica foarte complicata sau avansata, cunoscatorii isi vor da probabil seama, dar in desenele mele conteaza ideea ca totul e viu. Fiecare desen este viu prin ceea ce am lasat in el si prin ce exista in spatele lui, mai mult sau mai putin imaginar, complex, real. Ea e in spatele fiecarui desen.

Niciunul nu e tacut.

Ca sa inchei o prima postare completa, mai am de facut o precizare. Fiecare lucrare e semnata in coltul din dreapta jos cu pseudonimul "Hana". Este o derivare de la "Ana" in japoneza, limba care imi place in mod special. Alice a mea l-a ales pentru mine si va aparea pe fiecare desen de-al meu, pentru o vreme.

Alice va saluta.

Freaky mornings

Am descoperit si eu serialul Anatomia lui Grey. Prin descoperit vreau sa spun ca ma uit si raman uimita de ce se intampla intr-un spital. Nu cred ca ar trebui sa fac n post din micile mele placeri ale vietii insa...stau si ma uit pana pe la 12 cand imi aduc aminte ca...am si eu scoala!
Am inceput ca atunci cand se suna sa imi doresc sa inceapa cat mai repede ora, am intrat total intr-o ''carantina'' stand numai in banca si citind in timp ce ceilalti colegi alearga ca niste besmetici prin clasa...Nu stiu de ce dar cand intra profesorul ma simt fericita.Sau nu?Nu cred ca ma simt fericita, cred ca doar ma simt usurata?!Nu stiu,habar nu am.
Mai astept sa vina iarna.Sa fie cald in casa si sa ma gandesc cu rautate cat de frig poate fi afara si cat de bine imi este mie in casa...
Vin olimpiadele peste mine.As fi vrut sa ma duc eu dupa ele dar nu tot timpul poti sa faci ce ti-ai propus. Nu prea am mai mai postat de mult.Pus si simplu n-am stiut ce sa mai zic...
Cred ca ce am scris aici ar putea face parte mai degraba dintr-un jurnal, dar totusi ma simt bine atunci cand spun oamenilor ce am facut.
Cred ca toti ne simtim.

Undeva nimeni nu ştie

Undeva în umbră îmi zâmbeşte scurt.
Lacrimile-i cad uscate pe obraz.
În zadar caută întunericul
Îi vad sufletul cum tremură
Zbiară în tacere spre infinit.
Nimeni nu aude, nimeni nu vede
Liniştea îmi sufocă cuvintele
Şi uit.

Fântâna

Ce oraş şi trist şi gri,
Şi-ai lui oameni se adună,
'Ceşti chipi făr' fericiri,
Lângă fântână.

Ce fântână... ce fântână...
Poate-i singura cu viaţa pură,
Când un astfel de miracol sună
Parcă-s toţi fără de ură.

Ce pot spune acum când eu,
Sufocat de ei... simt că mor,
Oare prin versul meu
Să ajung o pasăre în zbor ?

Cu marea peste noi

Invatam mersul pe valuri, in picioare, in timp ce ne mai sprijinim de-o raza teapana, de soare. Ea, se ascunde in spatele valurilor, in larg, langa zare.
- Lasa prostiile odata si intoarce-te in cabina imediat!
- Vreau sa te simt!
Si eu cand ma gandeam ca ar da orice val pentru mine, toate se intorc cu bine.
- Nu te mai uita atat pe fereastra, nu e timp de visat, vin-o aici.
Pasii mei se aud undeva afara, vremea a trecut si eu am renuntat sa fac dragoste printre cearsafuri. Se duce si lumina dupa vant, si o face cat de curand, sa bata asupra noastra, sa se vada doar nisip in par si lumina pe trup.
- Hai odata!
Ii simt aroma dulce pe piele, sunt patat de ea. Este o cursa in inima mea.
- Abia astept sa te ating!
Buzele ei parca cerseau la un sarut, adormea in interiorul meu, stand cu capul pe pieptul meu. Corpurile noastre plutesc, in mare, talpile noastre nu ating malul, ramane doar adevarul.
- Crezi ca cineva te cunoaste mai bine decat o fac eu?
- Nu, eu doar simt cum cresti in mainile mele.
Deoarece lumea nu intelege.
Cand facem dragoste oamenii se ascund in pamant, e-o durere atat de frumoasa, incat as dezgropa cadavre sa le dau inima. Iar cerul e un tavan care nu vrea sa zburam. Cand o iubesti, o primesti, o faci a ta. Face parte din lumea ta de gand, face parte din inima ta, intra în cuprinsul fiintei tale, intra in componenta ta, face parte din tine insuti.
- Nesatul, este modul in care te iubesc...
Incepe a se uita in ochii mei, iar eu in ai ei, in timp ce ea, imi declara dragoste...

O cafea

Am baut o cafea si-am plecat la scoala. Ce sa fac?Mi-am sustinut sora care a debutat in clasa intai si-atat.M-am uitat cu simpatie la toti picii cu ghiozdane mari si roz si mi-am adus aminte de mine. Acum scoala nu mai este scoala. Este doar un loc unde imi petrec timpul.Am invatat si am cunoscut lume,dar atat.
O priveam pe ea care a apucat in ultima banca(stiti cum sunt copii mai rau ca si parintii se imbulzesc ca odraslele lor sa stea in primele banci)
II spusesem despre ce este vorba la scoala.Privea abecedarul ca o alta carte. Nu mai era aceeasi curiozitate ca atunci,atunci cand eram eu in clasa intai.Stia dinainte tot ce va face.
Am facut o gramada de poze.La ce-s bune fotografiile?
Nu ma simt mandra ca nu mai apreciez atat de mult scoala, insa imi place sa ma duc.Sa-nvat,sa plec sa iau cu colegii o paine pe care o impartim in 27 de bucati,o cola e buna mereu.
Sunt doar in clasa a opta si ghici ce nu-mi pasa.In continuare voi invata pentru ca numai asa pot calca si eu cu picioarele desculte-n societate.
Timpul nu mai avea rabdare.Nu stiu moralul povestirii.
Nu prea beau cafea.

Viaţa în 30 de secunde

“Bună seara, şi bine aţi revenit la un nou episod din "Viaţa în 30 de secunde".
În această seară, vă voi arăta cum se prepară visele.
Lumea crede că e un proces foarte simplu şi uşor, dar e un pic mai complicat de atât. După cum puteţi vedea, cheia e o combinaţie foarte delicată de ingrediente complexe...
Mai întâi, punem nişte gânduri la întâmplare , apoi adăugăm câteva amintiri vagi din timpul zilei, amestecate cu nişte amintiri din trecut. ( Se pot face şi porţii pentru 2 persoane ).
Iubire, prietenii, relaţii, şi alte cuvinte care se termină în doi… de "i".
Lucruri văzute şi deasemenea, personale...(nu uitaţi să presăraţi şi ceva sunete,de preferat acorduri de vioară)
Lăsăm la foc mic timp de câteva secunde,după care amestecăm.Eventual,se pot adăuga după preferinţă locuri,spaţii,dimensiuni.”
Bucătarul rotofei adormise cu capul pe masa din bucătărie.Dacă cineva l-ar fi trezit,ar fi făcut un gest de cruzime.
În somn visă că e pe o clădire înaltă,ţinându-se cu o mână de balustradă,iar cu cealaltă sfidând un apus extraordinar.Picioarele îi erau îngheţate şi tremurau de frig şi de încordare.Era la un pas de moarte,iar lacrimile îi curgeau indiferente pe obrazul luminat de soare.Trase aer în piept şi se aruncă în gol,în scurta călătorie spre infinit.
-Până aici e bine,îşi zicea în gând cu fiecare etaj coborât în viteză.
Un bubuit puternic,apoi o linişte morbidă în micul univers citadin.Bucataraşul nostru deshise tâmpla ca floarea primăvară,iar trupul greoi se odihnea liniştit pe asfaltul fierbinte.

“Ce păcat că de ultimele 30 de secunde din viaţă nu o să ne putem aduce aminte niciodat㦔,zise bucătarul trezit din visare.

Cate putem spune...despre?

Despre ce scriem?Despre ce/cine citim?Despre noi?Fii cuminte,noi nu ne stim.Nu ne cunoastem,nu ne vedem,nu ne auzim,nu cantam,nici nu stim cine suntem.
Seara rece.Luminile strazii ma infometeaza. Vreau sa ma plimb. Hai sa mergem fara sa ne cunoasca nimeni. Haide, urmareste-ma. Nu e nevoie sa fii langa mine. Stai in spate. Fii doar o umbra, dar cineva care imi impartaseste cheful de mers. Uite, oameni, fete, baieti. Vezi? Ei fac parte din lumea asta, sau noi suntem doar noi? Nu facem parte din ea, doar atunci cand vrem. Nu inchide ochii, nu privi masinile scumpe care trec pe langa tine. Zambete. Adu' si chitara. Degetele mele simt nevoia de a atinge ceva frumos. Flori, cat despre flori acum nu sunt. Soarele nu straluceste...Simti racoarea noptii?Nu cred. Ai luat aparatul? Surprinde cateva fete vesele. Asteapta. Asteapta rasaritul soarelui si atunci surprinde-ma cand alerg pe plaja. Nu fuma aici. Nu vreau sa strici cu fumul acela de tigara toata frumusetea aerului. Stiu ca ai in tine o dorinta dar las-o deoparte. Las-o. Vrei ceva despre mine? Acum vrei sa vorbim despre mine?Ce sa stii despre mine?
Tot timpul ne descoperim atunci cand venim in alt loc si spunem''cand voi ajunge acasa nu voi mai face ce faceam inainte''. Ne depunem pe o hartie prea murdara numeroase sentimente iar atunci cand plecam sau parasim, o stergem cu scarba si incepem sa respiram, probabil,alt aer.Ce vezi si ce auzi acum?Nu auzi decat vocea mea exterioara sau constiinta ta interioara care poveste fara incetare ceva ce nu a avut vreodata loc si care doar pare presupus printr-o alta teorema sau regula.Sunt nonsens abstract, ca la prima strafulgerare a unui soare care nu exista. Atinge apa marii si spune daca este rece sau calda..Nu-i asa. Doar ti se pare. Cand vei alerga fara inhibitii?Lasa-mi cuvintele. Sunt tot ce am. Am fost adusa in aceasta lume poate fara sa vreau. Acum ma bucur de orice clipa. Te simti constrans? Nu e asa. Tacerea te apasa ca o parere nespusa de mult. Ca atunci cand te scalzi in valuri de lacrimi si simti ca iti dai duhul. Nu imi spune expresii si nu ma pune sa ma strofoc. Ce fac acum e doar pentru mine. Vreau sa mi se aprecieze asta si nu stiu de ce. Subconstientul ma obliga..Filozofii pulbere.
Ce faci cand te trezesti?Pretiozitate discreta ratacita-n amurg. Hai sa ne dam cu parfum. Vrem tot timpul sa mirosim ca niste flori. Chiar nu ne dam seama ca nu suntem ca ele? Nu suntem si nu vom fi niciodata. Regret cand spun asta..Chiar regret.
In spatele fiecarei linii trase se afla o lectie ce trebuie invatata.De ce tot timpul raspundem doar la intreabri care ne plac/ne convin?Suntem asa de egoisti,si eu, recunosc acest lucru printr-un scris mizerabil.Poate, dar sincer pe care il ofer lumii.Putere de cunoastere, de asta avem nevoie in fiecare zi.Sa ne manance curiozitatea trupul ars si fara vlaga.
Sunt niste carti aruncate.Nu va inteleg nici vorbele,nici gandul.
Pare ciudat,dar nu este.