marți, 8 noiembrie 2011
luni, 7 noiembrie 2011
Visul viselor
Acum ceva timp, m-ai găsit pe drum şi m-ai luat în braţe,
aveam şi ochi şi gură şi-un stomac cu fluturi mestecaţi,
m-ai luat doar pentru că atunci îţi păream prea mic,
mă ţineai cu grijă de frică să nu-mi sugrumi răsuflarea,
până când te-ai apropiat, poate putin cam mult de mine
şi ai văzut că am şi solzi şi coarne, prontozaur....
când respiram se cutremura pământul,
şi nici glas nu aveam... să-mi imite plânsul,
şi m-ai lasăt...ca în poezia mea
visul unui om cu sânge în vene...
şi de atunci am învăţat să vorbesc
din ce în ce mai mult cu mine.
Acum vrei să mă faci să tac?
Ei bine, n-am sa tac,
o să vorbesc până când cerul o să se transforme într-o ureche
iar pământul într-o gură cât a mea, poate puţin mai mare
cam cât cea a unui hipopotam puţin mai dezvoltat,
cât o dragoste pe care o crezi atât de mare când defapt
în fiecare zi uiţi pe unde ai lăsat
şi uiţi până şi locuri pe care le-ai uitat,
poate printr-un colţ de vis
sau printr-o iluzie care ar face şi pe cei mai mulţi
visători să nu mai viseze la iubiri adolescente...
ca în poezia mea visul unui copil care s-a impiedicat,
în sentimente efemere…
Ai vrea să îţi spun ce simt?
nu ştiu dacă o să întelegi tot ce este de înţeles
raţiunea omoară sentimentul atunci când te trezeşti
Pentru că de fiecare dată...
deşi visul se termină, imaginile continuă să existe
într-o lume în care nu mai ai aceeaşi raţiune,
ca în poezia mea visul unui pământean din altă lume,
--în concluzie nu simt nimic defapt...
şi doar mă prefac că m-am trezit,
deşi încă te visez--
Sunt complicat...
Vis cu iubirea voastra
scrijelită cu muchia unei cărţi,
stă scrisă iubirea voastră...
necitită de nici un trecător,
nici măcar de mine…
Eu însuşi sunt un radical,
stând nemişcat pe peronul
viselor mele,
…mă gândesc…
Aţi vrea să-mi opresc gândul cu iubirea voastră?
cred că ştiu cum este chiar dacă nu o citesc,
aceeaşi poveste tristă, din carţi, cu o mică dramă
şi cu o desparţire...
deja mă plictisesc să o mai citesc,
povestea se repeta la fel ca şi iubirea,
numai că iubirea se repetă doar o singura dată.
deja vine trenul şi nu mai am timp să tac,
şi tăcerea mi-o arunc pe şine
o să iau iubirea voastră
şi o să o înghit nemestecată…cu tot cu perete
chiar dacă-i încă greu de digerat
peretele fiind defapt un sandviş făcut din propria carte...
duminică, 6 noiembrie 2011
vineri, 4 noiembrie 2011
Muzica #1
Dacă tot am scris despre muzică,
ar fi cazul să şi ascultăm câte ceva.
Mulţumim lui Andrei Moroianu.
Audiţie plăcută.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)