Poezie 1

M-am desfăcut dintr-o rază,
puternică şi ea,
în timp ce soarele-mi dădea speranţe.
Adolescent fiind
m-am pierdut într-o pătură
de vise şi gândurile mi s-au cufundat
în abise triste.
Premize închise şi feţe deschise
de stele...m-au adormit.
Acum păşesc pe borduri de cărţi,iar
vântul îmi doboară
respiraţia rară
Căci toamna vine iară...

In interfata Virtuala

Priveste cutia  ce sta goala in fata mea,

In ea ai vrut sa ne adunam visele, demult

Unde a fost odata... nu v-a mai fi... 

Ce am iubit demult, nu se va sterge.

Opreste lumea si proveste clepsidra cum se scurge, 

Clipa cu clipa, pana ne vom intalni,

Ce ai cunoscut... nu vei mai recunoaste

In interfata virtuala s-a dus iubirea toata...

Anotimpuri

 Pe când toamna ne-ngălbeneşte surd o amintire,

Incoloră,

Şi absentă,

Noi stăm proptiţi în gândul unei raze de lumină,

Ce bate încrucişat în adireri stinse, repetate,

Fără cadenţă,

Întregind difuz forma inimii noastre,

Colorată în interiorul unei şoapte.

Pe când vara ne-mbie cu căldură în vise,

Noi stăm şi contemplăm sentimente,

Pe tavanul de nori în continua mişcare,

Imaginară,

Prizonieră în umbra unei vorbe stinse,

Şi reaprinse,

De lumina cantecelor demult uitate.

Pe când primăvara ne veghează diform,

Renăscând din propria natura ingheţată fluid,

Noi ştim ca orice culoare se albeşte lin,

La auzirea unor vorbe moi rostite în ecoul iubirii,

Dulci, interiorizate...

Şi ştim ca orice şoapta moare

În vidul topit în amintirea unei depresii,

De singuratate.

Pe cand iarna ne colorează monocolor,

În nuanţe de gri şi alb înegrit,

De umbra îmbrăţişării noastre...

Ne sărutăm încet deasupra peliculei de gheaţă,

Topidu-se fad sub căldura corporilor noastre,

Contopite sub forma unei inimi stilizate.

Timpul merge înapoi,

Însă noi mergem înainte,

Pentru ca noi suntem noi,

Iar timpul e al nostru...

Într-o astfel de luni

Iubita mea, chipul tău radiază dragoste,
În bătaia de vânt şi a cascadei,
Noi ne sărutăm disperaţi - pătrunzând pe-o alee întunecată,
Simţim sub haine - înaintarea degetelor preţioase,
În timpul soarelui cu coborâri vijelioase.

Iubita mea, tu eşti o revelaţie,
Ca într-o luni de iarnă,
O iarnă adâncă, grea şi năpraznică
Tu nu ştiai, ce laşi în urmă,
Într-o astfel de luni o înserare nostalgică.

Iubita mea, vreau să-mi spui,
Într-o astfel de iarnă - cine te-a iubit?
Cine ar fi murit cu a ta îmbătare,
Cine ar fi tânjit odată după a ta piele,
Într-o astfel de luni vijelioasă.

Iubito, vãd prin ochii tãi

Iubito, văd cenuşă în ochii tăi,

Şi aud din adâncuri un ecou,

Propagând un suspin subţire în doi.

Când privesc lumina stinsă a iubirii mele,

Văd sufletul tău ruginit de un regret,

Uite-aşa plângi cu plumb din ochii tăi,

Pentru că m-ai pierdut.

Cerul plânge deasupra ta cu ploi

Şi alei pline de noroi la colţ de stradă

Adună toată toamna ce-o pictezi cu lacrimi

Din ochii tăi.

Iubito, văd cenuşă în ochii tăi...

Faţa ta-i murdară de funingine

Din mormânt,

L-ai săpat adânc...

A câta oară?

Roşu

gândul zburdă pe meleagurile existenţei,
pe poteci sub un amar de soare
căutând trecutul şi sclipirea unei stele,
să ardă adânc în tâmple,svâcnirea inimei.

zbor spre un orizont închis
unde mă aşteaptă moarte fie libertate
ce să facă,acest suflet stins?

să dansăm acum,vinovata mea,
căci te-ndepărtezi spre apusuri efemere,
unde griji se pierd în vreme
şi tu alegi cuvinte grele.

strigoi râd haotic pe podul dintre zări
dar îl trec,cu speranţa de a deveni iar noi.
din regret răsare moarte şi durerea naşte viaţă
totul e spre bine,când sufletul îngheaţă.

Trecere de pietoni...viata de om

Semaforul cugetului s-a blocat.
E verde...
Ganduri sinistre,in bocanci de piele uzati
Isi tarasc imaterialitatea dintr-un capat in altul.
Se descompun in fata-mi imagini vii;
Le prind de mana,le astup gura
Si le-mpletesc parul scaldat in ura.
Sunt pe trecerea de pietoni.
Alb,gri,alb si iarasi gri.
Pasesc ridicol,intr-un ras isteric
Zguduit de propria-mi ambiguitate.
Albul face eforturi devastatoare de a-mi fura urma
Si traversez existenta...
Ici colo,capete izolate in noroiul cotidian
Imi sfideaza miscarea haotica...
Sunt ani de cand incerc sa pasesc dincolo,
Dar semaforul s-a blocat...
M-am pierdut in multime.

Azi

Azi îţi urăsc sufletul

Dar mă intrigă când îl aud cum zbiară.

Aşteptam demult să te îneci în cuvinte,

Să te sufoci când te uiţi la mine,

Să mori câte puţin când te ignor,

Să rupi tăcerea şi să mă ataci

Cu tot ce poţi

Cu tot ce ai

Cu tot ce vrei

Ia-mă doar când vei înţelege

Că nu te vreau când tu mă vrei,

Că eu m-aprind când nu mă ai,

Că tot aştept să nu mă vrei

Să lupt să am

Să lupţi să ai.

Când ţi-e foame...

Pe trotuarul
Îngheţat, un cuţit
Dezosează
O carcasă.

Numai eu
Nu sunt atent,
La o muscă
Ce culege
Germeni
Morţi
Pe marginea
Uscată, a cutiei
Misterioase

De aceea,
Blamat
Şi trist
Privesc în sus...
......................
La un geam,
Într-un pahar,
Un păianjen,
Zgârie sticla
....
Vrând să iasă

Dragoste

Sunetul stins al ploii răsunã în surdinã,

Şi-n ecouri fade îmi amintesc de tine,

Cum mã priveai surd în valuri de suspine,

Ce descompuneau utopii în infuzii de culori;

Numai inimile ce dor mai simt cu adevărat,

Şoapte rãsunând fluid din lacrimile tale,

Ce-mi cânta ritmic, adieri ce nu mai pier,

Estompând pãrti ale copilăriei mele;

Nimic altceva n-a mai rămas în urma noastrã,

Umbre de muritori se zbat iluzoriu pe trotuar,

Numai noi suntem singuri, într-o lume atât de plinã,

Numai noi ştim, cã lupta cu timpul nu e in zadar.

Paradoxuri în cascadã

În fiecare dimineaţã, amurg de gânduri se ridicã,

Şi-n fiecare clipã se nãruie un nou început,

Nu plâng decât cei care suspinã...

Nu râd decât cei ce etern au tãcut...

În fiecare paradox eşueazã un cuvânt,

Şi-n fiecare cuvânt se coloreazã o luminã,

Nu sperã decât cei ce perpetuu plâng...

Nu suferã decât cei ce nu ştiu ce-nseamnã vinã...

În fiecare lacrimã se-mbinã o speranţã,

Şi-n fiecare speranţã existã un etern,

Nu trăiesc decât cei ce fad mai sperã,

Nu iubesc decât cei ce nu mai mor...

Bani de cafea

Mai ştii când te-am oprit din drum?
Vroiam să-ţi spun să fii a mea.
Îmi amintesc chiar şi acum,
Dar n-aveam bani nici de-o cafea.

Mai ştii atunci când te-am sunat?
Ai spus: “Alo?” iar vocea mea
Timidă,trist-a replicat:
“Te vreau,dar nu am bani nici de-o cafea”

Sunt eu în faţa ta acum,
Şi-mi spui că vrei să fii a mea.
Te-aş săruta dar nu ştiu cum
Căci nu am bani nici de-o cafea.

Şi iată cum o pierd pe cea
Ce nici măcar nu bea cafea…

Constructie

Un soare si cinci raze...
Viata nu ma satura de viata,
Sunt un cersetor de rand.
Podea,zgura a existentei.
Bat cui in mine si in tine,
Izolez pustiul deprimant
Si fixez bolobocul gandului;
Sfidez legile Pamantului
Si ating norul cu piciorul;
Caci fiinta-mi e lavabila stearsa,
Ofilita,sugrumata,bantuita de ciocane.
Un soare si cinci raze in borcane...

viata...

...viata se aseamana cu un batran in troleu:nu poti stii daca la urmatoarea frana va ramane in picioare:-?...

Ploua...

Ploaia geme pe trotuar si geme-n mine,
Picaturi de lacrimi se sparg difuz de-o piatrã
Si-n lacuri ce ascund iluzii in oglinizi peline,
în care se mint ochi de muritori,
Ce nu mai vor sau nu mai simt;

Ascult pâmãntul cum se-nmoaie pe sub mine,
Si simt ritmul stins al sperantelor ce pier,
într-o lume mult prea surdã si plea plinã,
De iluzii camuflate in ideologii straine,
Ce nu mai sunt ce-ar fi trebuit sa fie...
.................................................................
Prin ploaie, putred , aud plânset şi suspin,
Şi umbre moarte se zbat gemând în şoapte,
Pe trotuarul odatã plin, ascult şi simt,
Ritmul sacadat al picãturilor de ploaie,
Ce se-nclină
Şi se-ndoaie,
Singure ridicându-se...

Cand cuvintele tac..

"Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi."
Lucian Blaga

Cuvintele ... eternizarea unui gand...... Odata rostite ajung mult mai departe decat noi. Ai stiut asta cand le-ai rostit?... Nu ai facut nicio greseala... nu mai spune asta... Dar ceea ce-mi ceri e imposibil..si pentru a infaptui imposibilul ar trebui sa incerc absurdul... Mi-ai aruncat sageti in suflet iar acum imi ceri sa-ti ocolesc privirea... cuvintele nu sunt un joc de artificii...sunt arme care pot ucide sau care pot inalta... sunt lacrimile celor ce au dorit atat de mult sa planga si nu au putut... sunt vocea inimii... Puteai sa asculti ratiunea dar ai decis sa alegi sinceritatea... iar inima ta a vorbit...
Acum asculta-ma!... Poti darama un oras.... sau poti arde o carte....poti zgaria marmura...dar niciodata nu poti sterge urma cuvintelor pe care mi-ai lasat-o in suflet... Soaptele mult prea dulci imi rasuna in intreaga fiinta... cateodata se amesteca iar apoi imi revin clar in minte... Mi-ai zis sa le uit, sa incerc sa nu le mai aud... dar ecouri netarmurite de acute ma cuprind in vartejul lor nebun din care incerc zadarnic sa scap... Si daca ma gandesc putin mai bine, vorbesc prostii... nu pot sa scap...nu vreau sa scap...
Ochii tai... labirintul cuvintelor nerostite...
Uneori cuvintele tale nu vor a mai fi rostite ... Iti ajung in gat si simti ca te sufoci... nu poti sa le rostesti... Probabil au invatat sa se revolte... si sa moara... Se arunca de pe buze inapoi in suflet...si tac! Nu poti sa le dai drumul... nu stii cum... si in continuare...tac! Ai in minte atat de multe cuvinte dar parca niciunul nu pot cuprinde ceea ce simti... sunt prea mici... prea neinsemnate... sau poate ti-e pur si simplu frica... Te temi de puterea cuvintelor... dar... e imposibil... fara a cunoaste puterea cuvintelor nu poti cunoaste oamenii... iar tu ii cunosti... ma cunosti... ma cunosti mult prea bine... Doar ca limba vocii nu are nevoie de cuvinte pentru a se face inteleasa... ea este scrisa in priviri... Iar cand cuvintele tac... ochii tai vorbesc... Vocea lor e atat de puternica dar.. numai eu o pot auzi... si doar eu o pot intelege... Ochii tai marturisesc o poveste sublima si surprind inefabilul... Urasc sa fiu fructul interzis... dar ador sa-ti contemplu privirea...sa ma pierd atat de adanc in lumea ta... Iar tu vrei doar sa visezi si sa nu mai tii cont de realitate... incearca totusi sa nu te imbeti cu vise..pentru ca te imbeti cu apa chioara... iar atunci nu o sa mai fii capabil sa distingi cu o privire aruncata pe furis semnul unei iubiri care se zbate sa iasa la suprafata...

Nu inteleg sensul vietii...nu inteleg de ce trebuie sa ramanem niste papusi de carpa si de ce nu ne putem scrie singuri destinul... altii stau si se joaca cu sentimentele noastre, cu ceea ce inseamna noi... tot ce fac e sa traga de sfori... iar tot ce vreau eu e sa pot sa rup acele fire... sa nu mai fiu nevoita sa-mi joc viata la zaruri... 

Tot ce vreau e sa ai curajul sa ma prinzi de mana si sa-mi arati drumul promis...

Obscenitati

Tu ai o gramada de simturi,iar eu nu stiu sa le exprim.
Eu tin dieta de cuvinte,iar tu nu duci lipsa si mi le intinzi pe o tava.
Tu crezi ca nu stiu sa imi arat sentimentele,iar eu doar nu le am.
Eu port tenisi si tu imi spui sa-i mai schimb.
Noi nu ne cunoastem.
Eu as merge cu bicicleta,iar tu pe jos,considerand ca este mai sanatos.
Tu preferi sa faci un exercitiu greu de algebra,iar eu prefer sa inteleg o carte.
Eu iubesc ploaia si tu nu ai niciodata o umbrela.
Tu ma intelegi,iar eu nu pot sa te cred.
Noi nu ne stim.
Mie nu imi plac majoratele,iar tu mergi si nu prea te distrezi.
Tie iti plac chestiile noi,iar eu doar am imprumutat ceva vechituri.
Eu nu rad la filmele de comedie,iar tu plangi la romantisme.
Tu iti doresti o masina la 18 ani,iar eu vreau sa cunosc arta libertatii(dar mai dificil este sa o invat).
Eu incerc sa ma trezesc inca dormind.Tu esti deja la curent cu activitatile cotidiene.
Tu iti asezi toate lucrurile la locul lor,iar eu cateodata calc pe ele.
Noi ne intalnim unde muntele se intalneste cu marea.
Eu nu iubesc(pentru ca daca as face-o poate ca as deveni alta persoana),iar tu experimentezi aceasta traire.
Tu ma privesti cand cant si dorm,iar eu doar ma gandesc ce sa fac ca sa nu te simt.

Nu stiu cine esti tu si nici tu nu stii cine sunt eu.
TU nu esti dornic sa ma stii,iar eu nici nu te cunosc.
Facem rau la ego.

(afara ploua iar eu n-am mai postat de mult).

Oboseala ...

Traiesc intr-o lume mult prea obosita, nu e obositoare ci obosita. Lumea asta care ma gazduieste nu are idealuri, lumea asta e ca un poet simbolist care nu mai vede iesirea din suferinta. As vrea sa traiesc intr-o lume romantica, ei, romanticii, vad intotdeauna o salvare, o scapare din aceasta stare de plictiseala, tristete si suferinta, vad aceasta scapare in: viata, moarte, comos, istorie ori eros. Lumii in care noi traim ii lipsesc toate astea. Lumea noastra este o lume simbolista, o lume mult prea trista. Uita-te in jurul tau pe strada, vezi rasfirat cate un om ce zambeste, restul sunt incruntati, nervosi sau tipa. Copii mici plang mai mult, batranii sunt mai rai, tinerii nu mai au respect si adultii sunt mereu incruntati, toate astea duc la un haos, la o lume in cearta continua. E trist.... Parca acum ceva ani in urma lumea era mai vesela.

Oboseala asta ma innebuneste!

Ce înseamnă cuvântul "Te iubesc"? - Pentru unii

Am văzut în ultima vreme, oamenii spun “te iubesc” doar să entuziasmeze persoana iubită! Voi aveţi puţin habar ce înseamnă a iubi? Vă zic eu că Nu. Îţi spun eu, atunci când vezi zâmbetul ei, îţi dă o putere, te îmbărbătează, surâsul, în mare parte îţi dă fiori, începi să tresari, iar dupa un timp îţi dai seama că trăieşti din amintiri, ca ea, iubirea ta, a fost doar un vis, un vis bizar, ce tresari pe zi ce trece.
Sincer nu pot sa înteleg de ce ai spune aşa ceva dacă nu simţi, eu simt, o zic, scriu asta aproape zilnic. În ziua de astăzi toată lumea urmăreşte cel puţin un interes, şi pentru a-l obţine cel mai uşor este să se prefacă. Nici nu trebuie să simtă ceva ca să spună ”te iubesc”. Pentru unii/unele contează fizicul,pentru alţii/altele alte lucruri; repet interese,au impresia că apelând la minciuna vor avea de caştigat dar se joacă cu sentimentele unor oameni nevinovaţi,unor oameni sinceri,si profită de bunătatea acestora! aiurea!
E o întrebare foarte bună. În zilele noastre toată lumea se cuplează cu toată lumea şi asta numai pentru a fi popular. Asta este. Mai sunt puţini care chiar cred când spun “te iubesc”. Cei mai mulţi o spun doar din obligaţie, nu din simpatie şi în nici un caz din dragoste. Cei mai mulţi îşi doresc relaţii cu cei mai populari copii din şcoală, sau liceu. Genul asta de oamenii îşi schimbă iubitii/ iubetele la fel ca pe chiloţi (scuze de expresie).
Mulţi zic “Te iubesc” doar pentru a fi cu cineva sau pentru a pacăli acea persoana , răzbunându-se pe ea , pentru că la rândul lui/ei , şi el/ea a fost păcălit/a sau a suferit când cineva i-a spus “Te iubesc” în glumă şi el/ea a pus la suflet foarte repede , crezând că acea persoana o/îl iubeşte .
E greu să iubeşti, mai ales să scri ceea ce simţi, e greu, nimeni nu vede, e trist, jur!

A fost un post doar de plictiseala.

Conturul sentimentelor

Gandul meu devine una cu spanzuratorul fum...
Unduirile-i vadite trainic in plumb sunt acum.
Ma paraseste dorul...
In lunga-i contopire cu norul...
Doresc sa ma reimbin,sa dau contur spiritului meu,
Dar jonglez cu stari de-o josnica aliura ...mi-e greu.

Credinta mi-e-ncercata;
Am si demon si inger de-o parte si de alta.
Sa salt in nemurire, doar prin ruga am sa mai pot.
Ma descopar...vioara imi coase inima...
Biruitor,suflu-mi bantuie fiinta;
Incercata-mi e credinta.

Biruinta cer...si-apoi am sa sper
Identitatea-mi nascuta din nimic
Imi judeca in nedreptate sufletul inchis...in plic...
Condamnata mi-i si frica si dorinta de-naltare
Oare ce inseamna a fi cu adevarat “mare”?
Genunchii mi se scalda in tarana...e timp de veghe...

Dezmeticirea-mi sacadata ma lasa fara vlaga
S-ating edenul,constiinta ma indeamna
S-o iau in seama?

Conturul sentimentelor mele:o line franta...
sunt in cautare de mine...

Dimineata se Repeta

Dimineaţa stelele se-adună lin în soare,

Şi-n lacrimi surde se-mbină unde de durere,

Ce se frâng şi se rotesc fluid pe-o frunzã,

Ca o rouã ce ascunde interludii în tãcere.

Şi culori fade, de care abia-mi amintesc,

Se mistuie haotic în bãtaia unei şoapte,

Ca nişte umbre în memoria unei adieri plãpânde

Ce-mi cântã ritmic melodia speranţelor deşarte,

Iar lumina dimineţii mã atinge în surdinã,

Şi respir raze ce plouã pe sub norii de iubire,

Ca un tablou profund al singurãtãţilor de iunie

Ce ia formã în culori şi profunzime în umbre.

Réveille-moi

Desi nu face parte oficial din seria Neoclassic Alice, il consider inclus. Este oarecum recent, avand in vedere numarul desenelor mele din ultima vreme. I-am pus titlul

Réveille-moi (Trezeste-ma).

A fost, defapt, realizat pentru acele cateva texte. Nu imi apartin, sunt versuri ale melodiei Lolitawork Libretto (a cantaretei japoneze Kanon Wakeshima), si desenul a fost facut pentru a le include. Celelalte elemente sunt simbolice, fara legatura directa cu textele, dar obisnuite in desenele mele.

Voi pune traducerea textelor, desi, probabil, nu se observa suficient. Sper ca nu vor fi greseli, desi priceperea mea la franceza este limitata. Asadar:

"Rends-moi le temps passé" - Da-mi inapoi timpul trecut (fundal)

"Aides-moi" - Ajuta-ma (titlu verde, sus)

"Arrêtes!" - Opreste-te! (titlu roz, dreapta, sus)

"T'entends, ma chérie(?)" - Ma auzi, draga mea(?) (text albastru, dreapta, sus)

"Moi qui (je) suis dans mon rêve" - Eu care sunt in visul meu (text portocaliu, centru)

"Ma chérie" - Draga mea (text albastru, centru)

"Silence" - Tacere (titlu mov, jos)

"Je te veux" - Te vreau (text rosu, jos)

Pe langa ce am scris mai sus, ar ramane titlul, "Réveille-moi ", tradus "Trezeste-ma", ca text lipsa in desen. Este ultimul vers al melodiei, acesta fiind motivul pentru care l-am folosit in acest scop. Este unul dintre singurele desene din serie care contin culori, nu doar alb-negru. Alice m-a certat pentru culoriile alea...

Toamnã

O frunză de toamnă,

Îmi zgârie-ncet fereastra viselor

Demult,

Şi uscat mă uit la ea cum cade,

Legănat,

Zburând în gol,

În sânge... clocotindu-mi suspinul roşu.

Frunzele curg în profunzimea ochilor tăi verzi,

Şi se preling încet pe obraji,

Pe gât

În gand...

Ca o lacrimă împietrită pe obrazul tău ...

Iubito...

Continui să mă uit fix în fereastra deschisa acum,

Şi-mi văd sufletul întregit de toamna

Ce a-nceput, în ochii tăi...

Şi dormi adânc pe aleea violet,

Eu te-acopăr cu-o speranţă ascunsă-ntr-o frunză pe obrazul

Moale

Şi mă rogi...

Şi-ascult...

Şi-astepţi...

Să nu mă-ndepartez în liniştea captivă sferelor,

Căci niciodată nu pot ştii cât ai aşteptat să mă usuc,

Tu eşti frunza toamnei... iar eu te-am aşteptat demult

Sau invers…

Ce mai contează?

Cerşetori ai vieţii

Fiecare dintre noi am cerşit la viaţa noastră... am cerşit iubire, atenţie sau afecţiune, mângâiere, recunoaştere, confirmări şi siguranţă, stabilitate, încredere, stimă sau răspunsuri...

Am cerşit iubire şi am primit picături amare din esenţe pline de ură şi invidie...
Am cerşit atentie şi am fost trataţi cu ignoranţă şi indiferenţă...
Am cerşit afectiune şi în schimb am primit aversiune, antipatie, feţe pline de dezgust...
Am cerşit mangaiere şi am fost lăsaţi singuri în întuneric...
Am cerşit recunoaştere şi am sfârşit deconsideraţi, stigmatizaţi, blamaţi şi calomniaţi...
Am cerşit confirmări şi am fost învăluiţi în stări confuze şi dovezi inexistente...
Am cerşit siguranţă şi am trăit cu sufletul plin de teamă...
Am cerşit stabilitate şi am fost alungaţi din orice colţ unde ne gaseam liniştea aparentă...
Am cerşit încredere şi am îndurat ploi de suspiciune şi îndoiala...
Am cerşit stimă şi lipsa de respect de aştepta la fiecare colţ...
Am cerşit răspunsuri şi am fost bombardaţi cu tot mai multe întrebări paradoxale, fără rost...

Am cerşit o clipă de fericire şi am ajuns sa cerşim o fărâmă de viaţă...

în casa pustie

Prima si singura mea pictura in ulei 

În casa pustie, demult, mă-noptai

Cu stropi de lumină,

Şi cu lacrimi

Ce-mi zgârie pe retină,

Amintiri şi vise...

Acum, în casă pustie, am venit

Şi lacrimi de lut

Şi clipe continuu amintite

Mor în demenţă şi mor demult

Acoperite de cenuşă.

Mâine, în casa cea pustie, n-am să mai fiu

Să-ţi caut genele în roua dimineţii

Să-ţi respir perpetuu un dor,

Se te văd cum palid mori,

Odată cu iluzia existenţei tale.