sâmbătă, 11 februarie 2012

Capul meu


de Toma Caragiu
Capul meu
este foarte mare
mai mare decât jumătatea
neluminată a lunii
cap de tâmpit
şi încâlcit
e vina mea
şi a lipsei de lumină
ar trebui să-l tai
pentru câtva timp
(mai zice soacra că suntem nebuni)
măcar până la primăvară
ca să mă pot odihni
crede-mă
scap de povară
nu-l mai pot duce
mă plâng
ca Isus
pe cruce
atârnă rău
o vede orişicine
şi mi-e ruşine
şi-ţi jur mamă
îţi jur că-l tai
cu toporul
că nimic nu e mai uşor
de spus
ca adevărul


vineri, 10 februarie 2012

În zori senzaţia ei şi-a semnalat prezenţa

de Toma Caragiu
În zori senzaţia ei şi-a semnalat prezenţa
cu sunete mici ascuţite
de femeie care nu ştie ce vrea
M-a privit cu ochi pleoştiţi şi bezmetici
de cetaceu uriaş azvârlit
pe uscat de un val pervertit
Ne-am oficiat amorul într-un conţinut solorian
şi în grabă s-a ascuns
fiecare în oceanul său
fără motiv
În acele zări ne-am întâlnit
Luminile de foc nu ne-au atins
şi muritori ne-am pierdut
la un loc cu melcii din adâncuri

joi, 9 februarie 2012

Iată pădurea şi omul

de Toma Caragiu
Iată pădurea şi omul
unde mi-a încărunţit
gândul ascuns
Iată scaunul şi zeul
pădurii care
se piaptănă
Iată întreaga
suprafaţă care
capătă sens
Iată stejarii
din corul
pământului
Iată psalmii
înfruntând
tainele naturii
şi jocul luminii
Iată începutul
(doamne
ţi s-a făcut milă de mine
pentru cât timp)
Iată laptele naturii
Iată-l pe Geo Bogza
Iată mierea pământului
cum vine spre mine mincinoasă
Iată melcii tulburând pacea lumii
cu viteze nebune
Iată spiritul machiat în clown
pitit în subsoluri
Iată morţii zâmbind fericiţi


miercuri, 8 februarie 2012

Fâşia de lumină

de Toma Caragiu
Fâşia de lumină
ce vine din galaxii
mângâie chipul tău
mânjit cu tuş
Bezna din jur
extaz
de fiecare clipă
şi suflare a trupului meu
cel ce a rătăcit de veacuri
ascunse cărări
Blestem al păcatului dintâi
îngenunche
Mângâiere de taină a viselor mele
vinul meu neîndoit
pâinea mea cea de toate zilele
iubita mea


marți, 7 februarie 2012

Noapte eternă

Noaptea poeţii atacă luna
şi stelele
cu metafore şi figuri de stil
îmbrăţişând fantasme
şi idei romantice.

Cultivând imaginaţia cititorilor
într-o lume în care
romantismul se desfăşoara
virtual,
eul liric acceptă universul
ca spaţiu
al gândurilor etern melancolice.

Care sunt criteriile

de Toma Caragiu
Care sunt criteriile
pentru care omule
vrei să mori
Mai întâi
pentru că eşti gol
gol de tot
şi n-are rost
simţi că încurci
că dai lumea înapoi
că eşti un factor
de întârziere
apoi că îţi ţâşneşte din gură
prea multă miere
exact când nu trebuie
şi nu ai ce face cu ea
adică nu foloseşte nimănui
nici mie
nici ţie
nici mie
nici lui
adică se pierde
pe urmă
nu găseşti pe nimeni
care să te dezmierde
pe gratis
şi poate mai precis
trebuie să plăteşti
şi eşti nedecis
chiar dacă mai întâi
au fost desluşite toate
pe cale normală
şi principală
pe urmă pentru că
ţi s-au furat visurile
de către amici
mai mari
mai mici
angajaţi
sau neangajaţi
deci fraţi
poate pentru că eşti
prea scund
sau prea înalt
pocit
sau neinstruit
sau poate pentru că
ai iubit


luni, 6 februarie 2012

Muzica #5

duminică, 5 februarie 2012

O fată

de Toma Caragiu
O fată
neîntreagă la minte
nebună ca păsările
s-a furişat în zdrenţele mele
dând nopţii poartă spre cerul gol
şi carnea s-a răsucit
ca osul de cerb zdrobit de patima vânătorului
şi păgânele mele mâini
scormonesc lumina din trup
şi noaptea îşi plânge ultimele clipe
O fată
nebună ca pasarile
neîntreagă la minte
s-a topit în răsăritul începutului
strivite torturi mă îmbie
spre liniştea din ospiciu
aruncă doamne pământ peste mine
şi vino şi tu


sâmbătă, 4 februarie 2012

Nu vrei să respiri



de Toma Caragiu
Nu vrei să respiri
foşnetul
cuvântului nerostit

Sunt
amintiri
ce uneori alungă