Vis şi viaţă

Cuvintele se înşiră-n vise

Şi se deşiră-n viaţă

Le dăm chip şi suflet între noi,

Le învăţăm a ne iubi şi-a ne răni ca mai apoi,

Din vis să ne trezim numind-o viaţă.

Mă întreb dacă între păsări există cântece

Şi bune şi rele;

Le fel cum între oameni există cuvinte

Şi frumoase şi urâte,

Oare de ce vreau să mi se şoptească

Un cuvânt cât o poveste,

Înainte să adorm?

Anarhia anarhiilor

În iarbă stai întinsă cu spatele la pământ 

iar aburii dimineţii se-ncurcă-n forma corpului tău 

mai ales în cea a sânilor 

îngropaţi pe jumătate în buruienile codrului cel bătrân

Iarba te iubeşte, oare şi eu te iubesc la fel?

Natura este doar scenariul,

iubirea-i doar subiectul   

în imaginaţia retrogradă a unui eminescian plictisit 

ca în poezia mea Anarhia romanţelor din codru'

Vreai să mă săruţi? 

Ai grijă să nu săruţi buzele ce-ţi sorb 

Răsuflarea 

Căci buzele pe care le săruţi sunt reci

Ca ale unui mort în cavoul propriilor sentimente 

ca în poezia mea

Anarhia cadavrului sentimental

în care chiar Minulescu mă copia.   

In cavou stau trist, iar tu suspini 

cu umbre de moarte ce stau timid în noapte

Pe aleea cimitirului din capul străzii 

Asteptându-mă să mă descompun

Şi-n mormânt să-mi deschidă uşa 

cu aceeaşi nepăsare, cu aceeaşi tristeţe 

cu care privesc în fiecare zi cum ma iubeşti 

citind din memorie poeziile bacoviene

fără să îţi aduci aminte de poezia mea 

Anarhia morţilor cu sânge-n vene.

Dragă Eu.

Cine eşti Tu, dragă Eu ?
Eşti ceva ce eşti mereu
Doar al Meu.

Dragă Eu,
Îţi spun acum,
Că deşi eşti lângă Mine
Nu Te simt nicicum.
Ai plecat, Te-ai tot dus
De sentimente, sedus.

Dragă Eu,
Singur Tu M-ai lăsat.
Speram să fi visat
Dar era adevărat.
Tu... singur M-ai lăsat.

Dragă Eu,
Gol Mă simt fără Tine.
Poate veni oricine,
Nimic sunt - fără Tine.

Dar dragă Eu,
Decizia Ţi-o respect
Sper să fac ce e corect.
Ai ales să Mă părăseşti,
Eu aleg să Te aştept.
Singur, peste multe am trecut
De erai şi Tu, mai uşor aş fi putut.
Orice-ar fi, Ne vom revedea.

Dar până Ne vom revedea,
De toti m-ascund,
Departe, după o perdea.
Iar dacă Ne vom revedea,
Promit, ca de-atunci, să te ascult.

                                    Cu drag,
                                    Eu.


 *Aş vrea să precizez că poezia nu are un aspect religios (utilizarea majusculelor), ci mai degrabă unul spiritual, dar care nu are de a face cu vreo confesiune religioasă.

Am inceput sa te caut(Poeme pentru Ana)

Am început să te caut prin toate aşternuturile fostelor fecioare
şi nici urmă de tine,
Ana.
Mă simt ca şi cum în mine ar agoniza
cu gândul la iubitele lor soldaţi
din toate războaiele lumii.
Şi toţi mor.Şi morţii ăştia zac în mine, Ana
şi bat cu păturile puştilor în oasele mele
şi plâng şi ţipă după ajutor.

Iar tu nu te vrei găsită...

În loc să numărăm (n)oi

Ghemuită sub pleoapele tale

îmi rog inima să bată mai în şoaptă,

chiar deloc dacă se poate,

pentru că visele tale

sunt cele mai bune

filme

în care m-am văzut vreodată.

În noaptea asta dormi

cu un singur braţ deschis,

de parcă în somn se zboară

cu o singură aripă,

am încercat să te trezesc

să nu care cumva să cazi în vis

şi să nu te mai ridici dimineaţă din pat,

dar te-am strigat până ţi-am uitat numele

şi n-am ştiut altul în afară de

Eu -

oricât m-aş striga

n-o să răspundă niciunul din

noi.

Nu-mi rămâne altceva de făcut

decât să mă întind lângă tine,

să închid ochii,

să-mi deschid braţele,

să-ţi fredonez pielea până în zori

şi,

din când

în când,

să tac.

Seara I

Vezi abia oameni şi oameni
Şi copacii rezemându-se de ploaie,
Limpede, cu braţele deschise,
Schiţează un gest,

Că ei nu au uitat
Că dragostea le încape-n palme,
Între frunze,
Între inimă şi scoarţă,

Că ei îşi frământă frunzele în vânt
Ca nişte păsări ce n-au apucat să zboare
Când dorul n-are un contur precis,

Că ei au îngheţat
Atunci seara târziu,
Ţinând în braţe ploaia.

Vii

Şi sufletul e ca o apa-ntinsă

Fie calmă, fie aprinsă,

Cere viaţă şi dă viaţă,

Totul curge, totul trece,

Fie că e foc sau rece-

Şi-ţi aduce aminte când o vezi,

Şi apoi îţi spală ochii umezi

Te face să uiţi, să crezi,

Ca un copil care nu ştie

Când se dă jos din leagăn

Că revine în lume.

Doar apa care stă nu-i apă vie.

Septembrie

Să nu-mi zici că ai uitat

Cum te-ai îndrăgostit de săptămâni,

Şi cum le-ai învăţat de dor,

Şi cum pe furiş te-ai legat de vânt
Şi ai fugit căutând un loc să te ascunzi,
Un loc sub clar de lună
Un loc unde s-asculţi,

Ştii, abia şoptind

Aceste anotimpuri

Încep să ne cânte înapoi.

Când ne ţinem de mână

Încheie-te la încheieturi
să nu-mi scapi în sânge,
am auzit că unii oameni
sunt cancerigeni.

Al şaselea simţ e să te recunoşti pe tine

Uneori
mă lovesc de mine
ca de o bucată de mobilă
de care am uitat
că e acolo.

Şi ţip.

Dezlegare III

Dintr-un cuib
Tu cu cine semeni vise?

Căci tresari o oră într-o secundă
Pe sub bolta nopţii
Lângă ape curgătoare,

Căci eşti prins
Între fire de nisip
Şi sunete şi simţuri,

Căci nu-i om să nu-ţi admire
Goana ta stângace.

Ciudată zburătoare
Cu aripi înnodate,
De ce te-alungă primăvara?

Amintire

Sub umbra unui pom, se ascund zâmbete de om
Care apar şi dispar după un plăcut amar.

Dezlegare II

Dacă ţi-ai culca urechea
Acolo unde se aud bătăi de aripi,
Ai vedea că în piept
Ai un nod viu,

Care cu fiecare zvâcnire,
Care cu fiecare foşnet
Al fiecărei litere,
Care cu fiecare murmur
Al fiecărei petale,
Se strânge mai tare,

Dezleagă-l!

Dezlegare I

Ce-ţi acoperă surâsul,
Dacă nu cuvintele?

Ce te face să fredonezi cu dor
După freamătul frunzelor,
Dacă nu cuvintele?

Ce te face să adii, să tremuri,
Să îmbrăţişezi ca vântul
Dacă nu cuvintele?

Ce te leagă altfel
Decât cuvintele?

Te rog dezleagă-mă,
Să pot s-aud din noapte-
Un cântec de privighetoare.

Poezie

În loc de ochi eu văd cu cerul
Pentru că în spatele lor
Nu s-a uitat cum e s-auzi şoptindu-se
Pentru întâia oară despre dragoste şi dor,
Pentru că sunt păsări ce rostesc poveşti,
Şi oameni ce în loc de inimi le bat aripi.

Noi ne vedem
Şi mereu, mereu,
În locul dintre ochii noştrii,
Se-nfundă cerul
Şi tot ce e sub el.

un artist

Poate într-o zi
o să ne punem corpurile
aripă la aripă
şi-o să facem din noi
cel mai frumos avion de hârtie
care să ne ducă departe...
să ne putem prăbuşi
singuri
fără spectatori,
fără victime colaterale
şi fără curioşii
care vor încerca să găsească
aşa zisa cutie neagră
pe care noi am numit-o de la bun început
suflet.

PARIU

Te-ntinzi pe patul meu
ca un soare luminos într-o zi de vară
Ce ţi s-a întâmplat?
De obicei nu vrei sa-mi distragi atenţia.

Oh...înţeleg...
Te-a consumat tăcerea?
Gesturile nu îţi mai sunt de ajuns?

Liniştea nu e confortabilă pentru multă lume.

Ai putea termina toate astea.
Doar a fost pariul tău.
Nu fi ridicolă!

Tu nu ştii să pierzi.

VII

Băi Alex, în tot timpul ăsta a apus soarele de nu ştiu câte ori. De-am ajuns să cred că nu mai există dimineţi pe partea patului în care m-am uitat în fiecare seară.

Şi între toate apusurile ăstea care n-au semănat între ele, mi-am dat seama că răspunsurile ne găsesc de cele mai multe ori prea târziu. Când nu ne mai putem împacheta nici măcar regretele cu ele. Când am învăţat deja că viaţa nu se trăieşte privind în urmă după oameni care au plecat de mult. Că deşi stăm pe loc, de pe un perete sau de la mâna unui străin, timpul continuă să ticăie. Că tăcerea şi liniştea sunt două răspunsuri diferite. Că atunci când cineva vrea, va mişca mai mult decât un deget ca să obţină. Că la urma urmei, oamenii vin atunci când nu te şi nu îi aştepţi.

De căutat, le-am căutat fără să ne dorim să le găsim. Legaţi la mâini, cu urechile astupate şi ochii închişi, în momentul în care răspunsurile ne-au lovit direct în faţă, n-am făcut decât să continuăm căutarea. Am fost prea laşi şi prea proşti să acceptăm că după anumiţi oameni, pagina se rupe cu totul. O despărţire făcută doar pe jumătate poate ucide.

Trebuie să ştii când să te speli pe mâini de speranţă.

Şi în final, am o singură întrebare: eşti gata să începem din nou?

Frunza de alun

(de Liviu)

Sub umbra unei frunze de alun
Aş vrea să pun
Tot ce eşti,
Şi tot ce sunt.

Cuvinte, tăceri,
Frici, simţiri,

Doi mici copii dansând,
Undeva între Soare şi Lună,
Cer şi pământ,
Cu tălpile dezgolite
Pe tăişul unei săbii.

Dar peste tot iubind.

Doamne, câte lucruri încap,
Sub umbra unei frunze de alun.

Poveşti de adormit adolescenţi II

mi-am pus gândurile
la presat între valuri
şi-acum vânez fiecare
flux.

uite, e plină plaja de tine!
şi eu am prea puţine mâini
să te adun.