joi, 19 august 2010

Doar cuvinte.

Nu stiu despre ce scriu. Nu mai vreau sa descriu. Nu mai vreau sa citesc dupa. Nu mai vreau sa stii, nici macar sa intelegi. Vreau sa te simti strain in niste cuvinte albe si prafuite, fara vlaga si lipsite de viata. Nici macar nu vrreau sa repiri, nici sa clipesti.
-Despre de vorbim?
-Ma, nu stiu.
-Lasa-ma sa iti spun.
-Spune, ce te doare, ce te macina?
-Vad atatea cuvinte frumoase, atatea titluri pline de flori ale noptii, ca florile de colt. Nu mi le explic.
-Nu mai stii sa scrii...esti prafuit!
-Ce daca? Sunt eu si cu mine insami.
-Suna ciudat.
-Si ce daca?Stii cum te simti? Te poti juca cu soarele?Poti fi fericit?Crezi ca un fior iti trece prin vene si ai descoperit acel ceva? N-ai descoperit.N-ai simtit.N-ai stiut.N-ai respirat.N-ai clipit.
Nu te ascunde , nu te izola in extraordinar.
Crezi ca vreau apreiceri?
Bucura-te citind asta, citind nimic.
Esti mandru citind cuvinte din noi,cuvinte...doar cuvinte.
Asta e tot. Noapte buna!

sâmbătă, 14 august 2010

Un tren si doar cateva ceasuri.

O fluturare de par, o mana atinsa, niste cirese, niste lacrimi-era izolarea ei in vagul catorva ceasuri de tren cu tei infloriti la ferestre.
...-Ce soare neastamparat! Se joaca cu mine, insa el nu stie care este moralul povestirii. Am crescut, lasa-ma!Vom povesti alta data despre dimineti cuminti si strazi vesele.
Lumina ii bate la fereastra, dar nu-i pasa.Sa cantam, sa zambim? Lasa pasajele zilei de maine sa imi treaca privirea, ochii mei vor sa vada mai multe.Da, tu esti...
Nu stie de ce este aici,ci doar unde merge. A luat un tren al vietii care nu stie ca poarta sufletul necunoscut al unor cuvinte usoare spuse de...cineva.
Isi relua tovarasia tigarilor.
Pe ferastra imagini si sunete. Ar scrie ceva insa creionul ii pare prea dur si nici nu vrea sa atinga...un nimic. Viseaza la ceva uimitor, ceva nemaintalnit,ceva. Un ceva! Ce ceva?Asteptam tot timpul un ceva?Ce-as face maine daca nu as avea un ceva pentru care sa astept?
...-Timpul s-a oprit.Nu este posibil.
...-Ploua?
...-Nu.
Il priveste ca pe un tablou nedefinit si schitat de mana unui om sau doar de amintirea lui.El doar tace si o priveste. Nu isi spun nimic. Ar vrea sa se simta unul pe celalalt si sa isi stranga mainile puternic ca o lovitura a pietrei pe pamant.
Isi lasa genele in jos si isi inchide ochii pentru o secunda. Insa ea...il priveste sireata.Haide, nu juca teatru profesional! Cu o voce joasa, sparta,i se adreseaza:
-Nu te cunosc. Ganduri si priviri strategice lasa de dorit cand vine vorba despre tine. Cine esti tu?
-Apropie-te,caci vreau sa iti soptesc ceva la ureche.
-Cred ca doar visez si respiratia ta ma poarta undeva.Nu rade, simte si tu ce simt eu.
-Si daca nu voi putea?
-Prefa-te!
-Nu! Visezi! Te poarta ceasurile de vara ale unui tren,fata lor, impregnata in mediu, chiar daca te-ai fi jenat de accentele lor tari, te controleaza.Nu-i nimic.Suntem impreuna intr-un tren.Si...atat.
-Curand se va opri.Eu voi pleca si tu la fel. Nu ne uitam in spate. Ne va deranja din nou aceasta lumina rea si inecacioasa. De ce nu ploua?Sa simt stropii reci?
-Cred ca...se apropie de final. Aceasta calatorie fugara pleaca la ea acasa.
-Iti pare rau?Sa nu-ti para!


Privirea era lunga, iar el, parca ar fi vrut sa o acopere cu palma, ca pe o lumina prea tare...

joi, 12 august 2010

Sa aducem muzica din nou in strada!


În fiecare zi cand plimb observ mulţi tineri cu chitări în spate și bucur ca avem mulţi muzicieni între noi. Aproape orice grup are un chitarist “inclus” care de cele mai multe ori are sa le cante prietenilor diverse melodii invatate de pe tabulaturi.ro . Asta este un lucru excelent deoarece in aceste mici grupuri o cultura populara se propaga.

Folk

Se pare ca genurile preferate ale chitaristilor ar fi folk-ul si rock-ul probabil datorita varstei care cere o libertate suprema. Analizand atent Folk-ul fin punct de vedere muzical, structural si chiar literar (versurile) observam un gen muzical simplu dar deloc lipsit de o frumusete comparabila cu cea a poezilor eminesciene care prin simplitatea lor uimesc avand in vedere profunzimea ideilor. Faptul ca este un gen simplu de interpretat face ca orice chitarist cu doua luni de practica sa poata interpreta cel putin 20 de melodii (practic un album). Dar marele avantaj al nu este accesibilitatea mare ci posibilitatea de a compune cantece frumoase de catre cei care au un pic de inspiratie ceea ce ne aduce aminte de o idee cam greu de imaginat in societatea romaneasca plina de chiciuri si anume idea de arta muzicala (modalitatea de exprimare a sentimentelor prin intermediul sunetelor muzicale).
Cei mai experimentati canta si rock mult la chitara deoarece este genul mai complicat si mai mult admirat decat folk-ul, dar pastrand in continuare avantajele native ale acestui gen.

Manifest

Propun ca toti cei ce au macar o "senzatie" de sete de cultura sau o inclinatie spre arta sa inceapa sa incurajeze “concertele” din parcuri, de pe banci sau borduri ale prietenilor lor sau ale tinerilor care canta unor prieteni necunoscuti voua. Nu va costa mult sa va opriti si sa ascultati o melodie sau o parere despre orice! Poate in acest fel vom aduce muzica in strada, vom incuraja cat mai multi sa se posteze pe youtube si ne vom distra pe parcurs. Ganditi-va astfel: poate ca un coleg/colega a compus un cantec si nu are curajul sa se afiseze cântându-l. Exista posibilitatea ca el/ea sa fi scris cel mai frumos cantec pe care l-ati fi auzit vreodata sau cel mai distractiv sau poate chiar un cantec care sa va “indrume” spre o stiuatie mai buna. Ganditiva ca acel cantec se pierde incet daca nu incurajati compozitorul si nu il asigurati ca sunteti deschisi si vreti sa ascultati contributia lui la arta acestei lumi.

Erata

Vreau sa ma adaug o specificatie pentru a nu fi inteles gresit. Bineinteles nu vreau ca cineva citind asta sa “incurajeze financiar pe cei care cer acest ajutor” pentru ca arta nu are pret, e nepretuita si in niciun caz nu ar trebui sa fie o adevarata sursa de venit. Muzica de cuparat se gaseste pe albume!

miercuri, 11 august 2010

"trandafir"

Tu,
o umbrelă de petale-inmiresmate
ce fereşte spinii la amiază
şi-n ploaie de raze,
pesemne-invrajbită
va ucide visul dimineţii
din trup-lumină alintat
ne-am aşezat pe spate-n iarbă: amândoi
langă a mea - inimă zgomotoasă
erai doar tu, O! dulce trandafir.

marți, 10 august 2010

Despre... desen


Pentru ca tot ma apucasem sa desenez, m-am gandit sa si scriu despre felul in care ma exprim eu prin... arta.

De mica mi-a placut sa desenez si sunt sigura ca acest dar, daca pot sa-i spun asa, l-am mostenit de la tatal meu. Am inceput sa fac grafica acum doi ani, atunci m-am si apucat serios de desenat, la insistentele unei prietene.
Probabil cei cu literatura au o mare satisfactie cand isi vad cuvintele cum "curg" de-alungul tastaturii... Pentru noi, cei cu desenul, satisfactia e cand vezi cum o schita de cateva linii ajunge sa arate cu totul altfel decat era la inceput; felul in care mana, prin intermediul creionului, al pensulei sau al stiloului creeaza umbre care mai apoi transforma foaia alba din fata ta in portrete sau naturi statice.

Ca sa nu mai spun de sentimentul pe care il ai atunci cand toata munca depusa a ajuns la stadiul in care poti sa spui, dupa o multime de retusari, creioane ascutite si maini murdare, ca acel stadiu e "The End".


"Drawing is the honesty of the art. There is no possibility of cheating. It is either good or bad." - Salvador Dali


Vis gol


Ai inceput cu mult timp in urma sa imi sfarmi multe din vise. Si o faci in continuare. Le strivesti de parca ti-ar fi frica de visele mele. Ce ti-au facut? In visele mele apareai si tu. De ce le faci sa dispara asa? Parca se dezlipesc de mine si ma lasa sa fiu si eu un gol, un om vid la fel ca tine. Nu vreau! Dar oare faptul ca nu vreau e tot un vis pe care tu o sa il faci sa fuga in abis? Poate ca nu, dar daca e asa eu ce o sa fiu? un om ce nu are vise e un gol deci eu o sa fiu un gol...

vineri, 6 august 2010

Patricia: Spre ideal.

Patricia: Spre ideal.: "Lasa-ma sa visez. Nu vreau sa intrii, nu vreau sa patrunzi in mine. Hai pleaca. Nu vreau sa mai vad chipul tau din nou. In urma ta nu lasi n..."

joi, 5 august 2010

Noi,ei si voi

Despre noi nu stim nimic. Ne simtim dusmanii nostri interiori si cand suntem intrebati spunem cu raceala data nasterii. Am vrea sa ne simtim liberi cateodata si sa inchidem orice ochi atunci cand lumina este aprinsa. Prindem mesaje si pareri din zbor ca si cum un vant pe care nu il vedem,ci doar il simtim, ne impinge rautacios de la spate. Vrem sa descoperim ce inseamna ''a iubi'', nu doar sa ii spunem conjugarea.Vreau sa imi indeplinesc visuri si sa controlez vise. Nu-mi explic un nonsens al cuvintelor si as vrea sa beau o cola fara sa ma gandesc ca nu e sanatoasa. Niciodata nu-mi stapanesc foamea, propriu zis, iar foamea de cunoastere ma mananca fara sa stiu. Voi, cei de acolo, nu imi ascultati scrisul,doar il cititi.
Ei sunt doar persoane obisnuite, parca prea obisnuite. Nu-mi place sa fiu dupa tipar. Totdeauna scap si alerg pana obosesc si imi spun''pana aici''. Nu-mi oferi inca nimic. Nu stiu daca pot aprecia sau daca iti voi spune multumesc. Am instinctul de a saluta dupa ce vorbim.Atunci simt eu ca iti pot spune la revedere,noapte buna, sau...pa. Inainte de vorbe, te simt strain.
Atat. As spune mai multe dar ceva ma opreste.

luni, 2 august 2010

Cel care zice eu

Maria nu era aşa de sigură că vroia să meargă. Prefera să se îndoape cu dulciuri în faţa unei comedii interesante. Da, dar nu putea să scape de Andra, care nici nu vroia să audă scuzele patetice. Ea era de părere că dacă stai o zi întreagă în casă nu ai prea mari şanse să te mai scoli din depresia care începe după primele două ore. Cred că Maria este norocoasă, dacă nu ar fi fost Andra, şi-ar fi irosit timpul. Stai că nu am zis bine. Asta facem cu totii, fie că ieşim, fie că nu.
- Hai, Maria ! Cât de greu poate să fie să te îmbraci şi să te aranjezi în 10 minute ??
- Nu îmi stă părul bine, măcar hainele să stea.
Vai de noi, mi-am zis în gând. Da, da e important să arate bine, dar când ai un dulap plin este şi mai greu să alegi. Mi-aş dori să am hainele puse pe zilele săptămânii. Ar fi o idee,
şi am afişat un zâmbet tembel. Între timp Andra s-a plictisit. Vede că sunt şi eu aici.
- Cine eşti ? întreabă timid.
- Eu sunt cel care zice eu în această poveste.
- OH… Se vedea că nu înţelege ce spun. Şi ce încerci să faci ?
- Ştiu şi eu…conversaţie ?
- Cred că povestea nu duce nicaieri. Maria renunţă în ultima clipă, iar eu încep să mă plictisesc şi o să mă îngrop întro carte.
- Poate dacă încerc altădată ?
- Nu ştiu ce să zic…în zilele astea plouă prea mult ca să simt că ar fi ceva de povestit.
- Poate dacă voi descrie ploaia ?
- Nu cred că ar ajuta, vrei să deprimi cititorii ?
- Dacă inventez ceva ?
- Hmm…nu ai avea credibilitate.
- De unde şti ?
- A…discuţi cu mine ? când ar trebui să scrii .
- OK…renunţ.
- Cum ? aşa repede ?
- Îmi pui capac la toate încercările, nu vreau să mă cert cu tine.
- Hei uite cum facem. Eu spun povestea şi tu pleci acasă.
- Parcă eu eram cel care zice eu în povestea asta.
- Da, dar nu te pricepi. Şi s-a uitat pe fereastră ca şi cum nu aş fi fost acolo
Şi aşa am plecat necăjit acasă. Acasă e pe străzi unde ai poveşti. Dar acum e pustiu şi de cuvinte, şi de flori, şi de sentimente. Emoţii ?? Nu, nici vorbă. Poate altă zi, altă ocazie.

Podul

Între mine şi tine e un pod

Pavat cu visări lucioase.

E traversat zilnic de minciuni în trăsuri cu cai albi,

Din copitele cărora ies la iveală atâtea speranţe.

La un capăt al podului,un bătrân cerşeşte un ultim strop de iubire.

La celălalt,o domnişoară tristă,cu rochie de vară şi pantofii-n mâna stângă fumează prima ţigară cumpărată din banii ei.

Sunt atâtea distanţe între noi

Încât spaţiul dintre două lumi se pierde printre degetele murdare de atâta iubire.

De ce mai există între noi un pod dacă nu voi putea ajunge niciodată de partea cealaltă a lui?

duminică, 1 august 2010

Patricia: Calator.

Patricia: Calator.: "Sute de oameni. Incet se intuneca si incepe viata adevarata. Cativa cantareti ambulanti vor si ei un ban. Fete, baieti, fete cu baieti, toti..."

Eu trăiesc.

Cu lacrimile care îi curgeau mazgălea pe pereţii propriei cămări: "Eşti bleg", "Eşti doar un copil", "Eşti un fraier", "Cum adică ?! Noi toţi susţinem un lucru şi tu altceva, e clar că greşeşti", "Numai tâmpenii iţi poate gândi mintea?!", "Fii şi tu ca toată lumea".

Era doar el cu cu sine acolo, şi totuşi el era cel care scria lucrurile acestea. Din, impropriu-zis, caligrafia lor se observa că sunt goale, urâte şi reci. Şi totuşi, el niciodată nu uita cine este chiar dacă era înconjurat de tot ceea ce nu este.

Pentru că în mijlocul tuturor acelor cuvinte, era o construcţie scrisă mărunt, modest şi aproape neobservabil, dar care radia ca un Soare:

"Şi totuşi... eu trăiesc."

Fum,fumuri,zambete

Fum.Tigara-n coltul gurii. Ii apreciez pe cei care stiu sa tina tigara-n gura, insa imi plac cei care stiu sa scrumeze.Nu ne gandim sau nu stiti, pur si simplu iti dicteaza un egou prea plin de sine si spune''trage si expira''. In dansa ai doar anii pe care nu ii vei mai avea. Exprimare gresita. Adu-ti aminte ziua aceea cu soare si nori, cand ai atins-o pentru prima data. Pune stapanire pe tine si nu iti dai seama?Nu-i nevoie. Stai linstit. Cu totii avem vicii si micii..
Vorbeste-mi de schimbari si de rutina. Spune-mi cat de des clipesti si cand iti musti buzele degeaba. Arata-mi umflatura de la deget de la atata scris si atunci poate voi crede despre tine...Ce sa cred? N-ai fumuri. Le tii inchise si le lasi sa iasa la iveala doar cand ii privesti ochii si expresia fetei. Sunt cuvinte fara noima si prea multa poezie pentru a transpune ceva ce nu stiu. Vorbesc codat stiu ca observi asta...Doar ti se pare...Este o fantasma care nu iti da pace si nu te lasa sa o sorbi din nou.
Razi fara sa vrei. Suna in tine o voce inconfundabila care nu este la toti la fel. Nu iti explici cum poti rade asa si nu ca celalalt de langa tine. Cand iti bate soarele-n ochi, uiti ca ieri a nins. Zambesti si razi. De tine? Desigur ca nu...

Postare cu virgula si infometata.