Balet si balerine

Ador balerinele.

Nu ştiu despre voi, dar balerinele mi se par de o graţie şi o eleganţă incredibilă. Sunt atât de frumoase că parcă sunt făcute din plastelină şi parcă ar fi ieşite din cutiuţe muzicale. Te aştepţi în orice moment să se rupă şi nu-ţi poţi lua ochii de la ele, nu-i aşa? Paşii lor, tutu-urile, cocurile prinse bine, fără niciun fir de păr ieşit pe-afară, braţele uşoare, piruetele ameţitoare, sariturile, poantele, alături de muzica care parcă este făcută special pentru ele şi în urmă paşilor balerinelor, şi nu invers. Uşurinţa cu care par că fac toate mişcările acelea, deşi în spatele tuturor dansurilor sunt ani buni de antrenament … toate-ţi taie respiraţia. Şi dacă nu vouă, cel puţin mie, da.

Încă de pe vremea rochiţelor lungi, a doamnelor cochete, a domnilor cu săbii, pictorii au fost impresionaţi şi fascinaţi în acelaşi timp de mişcare şi mai ales de dans. Unul dintre aceşti pictori este şi Edgar Degas, care s-a făcut remarcat prin tablourile sale cu balerine. Tot el a spus că arta nu este ceea ce vezi tu, ci ce îi faci pe alţii să vadă. Şi pe mine, ca şi pe alţi artişti, deşi nu mă consider una deocamdată, m-a atras această eleganţă a lor care dă atât de bine pe hârtie( Ok, fie, pentru că am discutat cu George despre chestia asta, poate mă consider un artist, undeva în mintea mea).

Când eram mică, mama vroia să devin balerină. Nu am ajuns balerină; în schimb, am ajuns să le desenez…