Înainte de cercul umanității,
Existau flori întunecate,
Ce așteptau culoriile vii,
Nefiind nicicând, bine structurate.
Pistilul e în mormânt,
Iar apa încetează să mai apară,
Oamenii apar câte doi,
Le-ndeasă-n pământ,
Chipurile, în negru coboară.
Trece timpul, vijelia le-ntoarce petalele,
Frumusețea apare cu pași scurți,
Viețuitoarele se-apleacă-n ai ei cale,
Întunericul și-a ascuns ai lui colți.
Femeia mult iubită, frumusețea ei,
S-a dăruit naturii,
Iar lumina ochilor ei strălucește,
Iubirea peste toți – domnește.
Existau flori întunecate,
Ce așteptau culoriile vii,
Nefiind nicicând, bine structurate.
Pistilul e în mormânt,
Iar apa încetează să mai apară,
Oamenii apar câte doi,
Le-ndeasă-n pământ,
Chipurile, în negru coboară.
Trece timpul, vijelia le-ntoarce petalele,
Frumusețea apare cu pași scurți,
Viețuitoarele se-apleacă-n ai ei cale,
Întunericul și-a ascuns ai lui colți.
Femeia mult iubită, frumusețea ei,
S-a dăruit naturii,
Iar lumina ochilor ei strălucește,
Iubirea peste toți – domnește.
Frumosul moare si femeia o salveaza prin frumusetea ei.
RăspundețiȘtergerePS : Interesant ca l-ai ales pe Octvio Ocampo sa iti reprezinte poezia. Este cunoscut ca suprarealist, iar tablourile lui au tot timpul ceva de ascuns.
cat de faina-i poza! (:
RăspundețiȘtergere