De-atâta vreme am murit
Dar încă iau pastile...
Hei,tu,copil sculptat într-un tablou,
Tu n-ai murit cu mine?
Te chem,învie-mi inima
Căci urlă în durere.
Te chem,veşmânt brodat cu-acuarelă
Atât îţi cer,o lingură de miere!
Trec frunze peste ochii-mi pământii
Şi ani ce-au fost şi ani ce vor veni
Îmi sapă calciul oaselor.
Zac sub tot ce-nseamnă viaţă,
Căci am murit de mult,
Iar cimitiru-a devenit o piaţă!
Şi câte zile au trecut de când îmbalsămată fosta-mi existenţa
Şi câte lacrimi plictisite,sirop cald,mucegăit mi-au plâns în hohote demenţa...
Căci am murit de mult...
Câteva unghii stau drept...în loc de gard.
Degetele-mi însă,le-am împrumutat vecinului,
Pământul lui e mai uscat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu