Era iarnă şi-aveam atâtea să-ţi tac...

Cu mâna în buzunar

le zdrobeam în pumn

şi lăsam frimiturile să cadă –

dacă tot am ales să-mi tac cuvintele

măcar să le dau păsărilor de pomană,

cine ştie,

poate ni se iartă şi nouă păcatul

de a ne tăia unul altuia

aripile.