Cel care zice eu

Maria nu era aşa de sigură că vroia să meargă. Prefera să se îndoape cu dulciuri în faţa unei comedii interesante. Da, dar nu putea să scape de Andra, care nici nu vroia să audă scuzele patetice. Ea era de părere că dacă stai o zi întreagă în casă nu ai prea mari şanse să te mai scoli din depresia care începe după primele două ore. Cred că Maria este norocoasă, dacă nu ar fi fost Andra, şi-ar fi irosit timpul. Stai că nu am zis bine. Asta facem cu totii, fie că ieşim, fie că nu.
- Hai, Maria ! Cât de greu poate să fie să te îmbraci şi să te aranjezi în 10 minute ??
- Nu îmi stă părul bine, măcar hainele să stea.
Vai de noi, mi-am zis în gând. Da, da e important să arate bine, dar când ai un dulap plin este şi mai greu să alegi. Mi-aş dori să am hainele puse pe zilele săptămânii. Ar fi o idee,
şi am afişat un zâmbet tembel. Între timp Andra s-a plictisit. Vede că sunt şi eu aici.
- Cine eşti ? întreabă timid.
- Eu sunt cel care zice eu în această poveste.
- OH… Se vedea că nu înţelege ce spun. Şi ce încerci să faci ?
- Ştiu şi eu…conversaţie ?
- Cred că povestea nu duce nicaieri. Maria renunţă în ultima clipă, iar eu încep să mă plictisesc şi o să mă îngrop întro carte.
- Poate dacă încerc altădată ?
- Nu ştiu ce să zic…în zilele astea plouă prea mult ca să simt că ar fi ceva de povestit.
- Poate dacă voi descrie ploaia ?
- Nu cred că ar ajuta, vrei să deprimi cititorii ?
- Dacă inventez ceva ?
- Hmm…nu ai avea credibilitate.
- De unde şti ?
- A…discuţi cu mine ? când ar trebui să scrii .
- OK…renunţ.
- Cum ? aşa repede ?
- Îmi pui capac la toate încercările, nu vreau să mă cert cu tine.
- Hei uite cum facem. Eu spun povestea şi tu pleci acasă.
- Parcă eu eram cel care zice eu în povestea asta.
- Da, dar nu te pricepi. Şi s-a uitat pe fereastră ca şi cum nu aş fi fost acolo
Şi aşa am plecat necăjit acasă. Acasă e pe străzi unde ai poveşti. Dar acum e pustiu şi de cuvinte, şi de flori, şi de sentimente. Emoţii ?? Nu, nici vorbă. Poate altă zi, altă ocazie.