Ploua...

Ploaia geme pe trotuar si geme-n mine,
Picaturi de lacrimi se sparg difuz de-o piatrã
Si-n lacuri ce ascund iluzii in oglinizi peline,
în care se mint ochi de muritori,
Ce nu mai vor sau nu mai simt;

Ascult pâmãntul cum se-nmoaie pe sub mine,
Si simt ritmul stins al sperantelor ce pier,
într-o lume mult prea surdã si plea plinã,
De iluzii camuflate in ideologii straine,
Ce nu mai sunt ce-ar fi trebuit sa fie...
.................................................................
Prin ploaie, putred , aud plânset şi suspin,
Şi umbre moarte se zbat gemând în şoapte,
Pe trotuarul odatã plin, ascult şi simt,
Ritmul sacadat al picãturilor de ploaie,
Ce se-nclină
Şi se-ndoaie,
Singure ridicându-se...