miercuri, 6 octombrie 2010

Cand cuvintele tac..

"Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plânga şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi."
Lucian Blaga

Cuvintele ... eternizarea unui gand...... Odata rostite ajung mult mai departe decat noi. Ai stiut asta cand le-ai rostit?... Nu ai facut nicio greseala... nu mai spune asta... Dar ceea ce-mi ceri e imposibil..si pentru a infaptui imposibilul ar trebui sa incerc absurdul... Mi-ai aruncat sageti in suflet iar acum imi ceri sa-ti ocolesc privirea... cuvintele nu sunt un joc de artificii...sunt arme care pot ucide sau care pot inalta... sunt lacrimile celor ce au dorit atat de mult sa planga si nu au putut... sunt vocea inimii... Puteai sa asculti ratiunea dar ai decis sa alegi sinceritatea... iar inima ta a vorbit...
Acum asculta-ma!... Poti darama un oras.... sau poti arde o carte....poti zgaria marmura...dar niciodata nu poti sterge urma cuvintelor pe care mi-ai lasat-o in suflet... Soaptele mult prea dulci imi rasuna in intreaga fiinta... cateodata se amesteca iar apoi imi revin clar in minte... Mi-ai zis sa le uit, sa incerc sa nu le mai aud... dar ecouri netarmurite de acute ma cuprind in vartejul lor nebun din care incerc zadarnic sa scap... Si daca ma gandesc putin mai bine, vorbesc prostii... nu pot sa scap...nu vreau sa scap...
Ochii tai... labirintul cuvintelor nerostite...
Uneori cuvintele tale nu vor a mai fi rostite ... Iti ajung in gat si simti ca te sufoci... nu poti sa le rostesti... Probabil au invatat sa se revolte... si sa moara... Se arunca de pe buze inapoi in suflet...si tac! Nu poti sa le dai drumul... nu stii cum... si in continuare...tac! Ai in minte atat de multe cuvinte dar parca niciunul nu pot cuprinde ceea ce simti... sunt prea mici... prea neinsemnate... sau poate ti-e pur si simplu frica... Te temi de puterea cuvintelor... dar... e imposibil... fara a cunoaste puterea cuvintelor nu poti cunoaste oamenii... iar tu ii cunosti... ma cunosti... ma cunosti mult prea bine... Doar ca limba vocii nu are nevoie de cuvinte pentru a se face inteleasa... ea este scrisa in priviri... Iar cand cuvintele tac... ochii tai vorbesc... Vocea lor e atat de puternica dar.. numai eu o pot auzi... si doar eu o pot intelege... Ochii tai marturisesc o poveste sublima si surprind inefabilul... Urasc sa fiu fructul interzis... dar ador sa-ti contemplu privirea...sa ma pierd atat de adanc in lumea ta... Iar tu vrei doar sa visezi si sa nu mai tii cont de realitate... incearca totusi sa nu te imbeti cu vise..pentru ca te imbeti cu apa chioara... iar atunci nu o sa mai fii capabil sa distingi cu o privire aruncata pe furis semnul unei iubiri care se zbate sa iasa la suprafata...

Nu inteleg sensul vietii...nu inteleg de ce trebuie sa ramanem niste papusi de carpa si de ce nu ne putem scrie singuri destinul... altii stau si se joaca cu sentimentele noastre, cu ceea ce inseamna noi... tot ce fac e sa traga de sfori... iar tot ce vreau eu e sa pot sa rup acele fire... sa nu mai fiu nevoita sa-mi joc viata la zaruri... 
Tot ce vreau e sa ai curajul sa ma prinzi de mana si sa-mi arati drumul promis...


Un comentariu:

  1. "Ochii tăi... labirintul cuvintelor nerostite..."


    "Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic, după cum se vede în mitul lui Tezeu. Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi, [...]" - Eliade

    RăspundețiȘtergere