duminică, 17 octombrie 2010

Roşu

gândul zburdă pe meleagurile existenţei,
pe poteci sub un amar de soare
căutând trecutul şi sclipirea unei stele,
să ardă adânc în tâmple,svâcnirea inimei.

zbor spre un orizont închis
unde mă aşteaptă moarte fie libertate
ce să facă,acest suflet stins?

să dansăm acum,vinovata mea,
căci te-ndepărtezi spre apusuri efemere,
unde griji se pierd în vreme
şi tu alegi cuvinte grele.

strigoi râd haotic pe podul dintre zări
dar îl trec,cu speranţa de a deveni iar noi.
din regret răsare moarte şi durerea naşte viaţă
totul e spre bine,când sufletul îngheaţă.

3 comentarii:

  1. da, este ca o monografie a societatii noastre, ne pierdem identitatea si apoi ne intrebam de ce avem "sufletul stins?", raspunsul putem sa ni-l dam singuri.

    "din regret răsare moarte şi durerea naşte viaţă/ totul e spre bine,când sufletul îngheţă." foarte frumos spus, poti gasi un sens vietii cu ajutorul durerii. Pe de alta parte o alta caracteristica definitorie societatii contemporane este lipsa sentimentelor si trairilor... o poezie reusita.

    RăspundețiȘtergere
  2. pff..pe cat de...in tema ar fi cu viata..nu vi se pare ca e cam multa tristete in jur? ori nu suntem noi capabili sa intrezarim fericirea?

    RăspundețiȘtergere
  3. e mai intens cand este vorba de tristete. totusi iti lasa intrebari in urma. foarte misterios si interesant

    RăspundețiȘtergere