sâmbătă, 11 decembrie 2010

Iubire transcendentă

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
- în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre
iar eu, din centru, limitat de o speranţă
te văd pe tine în mine
ca într-un unghi închis în optuze violete.
-- Şi nu-mi doresc altceva decât eliberarea
de sub robia pătrată a fiinţei. --

Acum stăm întinşi în planul coerent,
- Numai toamna ne cunoaşte-
colorându-ne perpendicular pe axa viselor,
ascendent din infinit,
Descriind cu o bisectoare,
medianele ce ne unesc,
până în limita neatinselor tristeţi.

Nu ma cunoşti...
şi totuşi vrei...
sintaxa sufeltului meu
asmptotic şi latent la dreapta ce descrie lent
urma îmbraţişărilor noastre bijective,
În timp ce,
ca nişte paralele neatinse dansăm în liniştea captivă sferelor,
colorate în interiorul unor plane stilizate.

Nu te conosc...
dar totuşi simt...
cum veghezi diform peste aria integrală,
derivându-mi un regret.
......................................

Dar cum
orice axiomă se deduce inductiv
dizolvând lema unor şoapte binomial încrucişate,
în ecoul vidului exponenţial
al unei expresii de singurătate.
--Pentru că noi chiar suntem
singuri laolaltă.--
Poţi să-mi spui că te iubesc ca un radical
sau poţi să taci.
Pot sa-ţi spun ca te iubesc exponenţial.
Deşi...
tu eşti doar o funcţie integral
iar eu sunt doar un simplu cardinal.

3 comentarii: