Seara I

Vezi abia oameni şi oameni
Şi copacii rezemându-se de ploaie,
Limpede, cu braţele deschise,
Schiţează un gest,

Că ei nu au uitat
Că dragostea le încape-n palme,
Între frunze,
Între inimă şi scoarţă,

Că ei îşi frământă frunzele în vânt
Ca nişte păsări ce n-au apucat să zboare
Când dorul n-are un contur precis,

Că ei au îngheţat
Atunci seara târziu,
Ţinând în braţe ploaia.