Vis în oraşul meu...

E aproape iarnă în oraşul meu,

dar ce zic eu oraş? că-i ceva mai mare 

cât un judeţ puţin mai dezvoltat, 

are şi capitala şi minorităţi...

e aproape cât o ţară, 

care încă doarme şi visează la nişte speranţe,

puse la frigider de acum 20 de ani....

Dar ce să vezi... de atâta optimism 

apa rafuză să-şi cristalizeze elementele,

şi aşteaptă-n lacuri, izbăvirea,

pentru că apa nu-i în frigider...

 frigiderele-s pline cu utopii..

Cetăţeni, v-aţi pus speranţele la frigider?

speranţele se desgheaţă fără să vrei,

fără să îţi dai seama, iar în urmă rămân doar utopii,
iar utopiile se transformă in apă,

tot ce mai trebuie să faci este,

-Lobotomia moleculelor de oxigen-

pentru a extrage concretul 

şi pentru a evapora adevărul...  

Adevarata speranţă este dezgheţarea frigiderului

plin cu utopii..

poate aşa oraşul meu va deveni, 

memoria unei picături de apă 

care îngheaţă în drumul spre pământ 

mereu în 6 colţuri...

şi mereu în prag de iarnă.

-să ningă cu speranţe-