luni, 12 decembrie 2011

am şi eu o nedumerire

de la un timp...

de la timpul ăsta radical
din suma tuturor
semnelor
şi emisferelor tuturor
tâmplelor mele
pe care
le-aş fi vrut mângâiate
de toate mâinile tale

de la timpul ăsta primitiv
în care
toate sentimentele mele
se exprimă
cu o foame de lup
în limba surdo-muţilor

de la un timp
încep să uit...
şi-mi pare rău.

3 comentarii:

  1. Păcat că ea nu va realiza niciodată că este vorba despre ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. totul, totul...mai putin uitarea, care e mai degraba o incercare dureroasa, imposibila.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uitarea e un dar...ne este dat sa uitam.

    RăspundețiȘtergere