marți, 13 decembrie 2011

Gânduri de Crăciun, butonul de pornire şi mate

De fiecare dată când mă gândesc la Crăciun, şi în general la sărbătorile de iarnă, în faţa ochilor mi se înfăţişează un spiriduş verde, care îmi zâmbeşte zeflemitor, apăsând un buton mare şi roşu pe care scrie: PORNIRE.
Într-o zi foarte friguroasă de decembrie, cândva într-o pauză (prea scurtă) între două ore de mate, am aflat că trebuie să scriu, pe o foaie, câteva gânduri de crăciun pentru o activitate la liceu. Banggggg! Desigur, după ore am mers acasă, am răscolit toate sertarele cu globuleţe şi instalaţii care mai de care cu mai multe beculeţe şi am găsit ceea ce căutam: mini bradul meu artificial, împodobit de drăguţii oameni care lucrează la magazinul de unde l-am achiziţionat. După ce am suflat de două-trei ori spre el ca să îi ofer un oarecare luciu, retoric, bineînţeles, l-am aşezat pe birou, am stins lumina şi l-am lăsat să îmi lumineze camera.
Tot ce mai îmi trebuia era o foaie. Lângă mine era tovarăşul de care nu mă despart niciodată( nici măcar dacă mi-aş dori), creionul şi m-am aşternut pe scris, acum că aveam atmosfera Crăciunului la câţiva centimetri de mine. Mai jos, am să arăt ce am scris şi ce am citit în cele din urmă la activitate.

Priveam foaia complet goală de pe masă. Lângă ea, câteva felii generoase de cozonac se bucurau de atingerea firavă a luminilor din bradul sprinten. În aer domnea o linişte caldă. Toate lucrurile erau la locul lor, numai acea foaie albă ca neaua părea că are propriile gânduri.Câteva litere se mişcau haotic, la sfârşit formând de fiecare dată cuvântul CRĂCIUN. Atunci mi-am dat seama cu adevărat ce dorea. Simpla ei dorinţă era să aştern câteva gânduri, câteva sentimente despre Crăciun.
" Prea bine" mi-am spus în gând. Voi face aşa cum doreşti.
În acel moment am privit în jurul meu. Bradul părea desprins dintr-un peisaj de basm. Dincolo de fereastră, pe pervaz, se adunaseră, ca într-un grup de colindători, numeroşi fulgi de nea. Cântecul lor îl puteam simţi până în adâncul inimii. Prin versurile sale regăseam simfoniile iernii, parcă aceasta ar fi trăit în mine până atunci.
Printre ploaia de stele de nea revedeam chipul blajin al mamei, zâmbetul ei cald pe care îl schiţa mereu atunci când făcea prăjituri. Mâinile sale de aur se împleteau printre cozonaci, prăjituri,creme şi tăvi, la final, obişnuind să presare peste delicatese un strop de praf de fericire şi strălucire.
M-am îndreptat cu paşii spre fereastră şi am deschis-o. Am observat în depărtare câţiva copii cu obrajii rumeni care râdeau în hohote în timp ce se dădeau cu sania pe derdeluş. Peste tot în jur colindele răsunau puternic, ca un ecou al zăpezii. Omătul cuprinsese întreg oraşul în braţele sale.
Am închis geamul şi m-am întors la masă. Am cuprins repede pixul cu degetele şi m-am uitat cu atenţie la foaia albă. M-am gândit puţin la Crăciun, la tot ceea ce înseamnă el şi am început, scriind: Crăciunul este sărbătoarea sufletelor...

Cam asta am citit eu astăzi la activitate. Printre alte compuneri am auzit interminabilul îndemn: Fii mai bun! Ghici ce, încerc, fac tot posibilul, numai aştepaţi-mă şi pe mine, nu apăsaţi din nou pe buton.

2 comentarii:

  1. Ai talent in a descrie lucrurile mult asteptate.Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc de apreciere. Am văzut că eşti oltean, eu sunt olteancă.

    RăspundețiȘtergere