luni, 16 ianuarie 2012

Poezie Pământeană




Nu mă detaşez de propriul trup, nici măcar de propriul suflet,
Ego-ul meu-i pământean şi nu mai accept sa fiu trântit 
de pe piatra de care stau lipit privind lumea cum derivă,
pentru că stau bine infipt, de data asta... 
contemplez o mică parte dintr-un infinit.

Stau şi mă întreb...
Oare unde-i autocontrol mai există libertate?
Chiar dacă stau bine infipt parcă văd piatra cum se crapă,
diform în părţi doar la suprafaţa ei de piatră...
Se crapă doar aşa, timid, şi parca la derută 
pentru că încă sunt hotărât să stau lipit 
de bucata mea de stâncă.

Şi parcă îmi doresc să rămân aici,
până când porumbeii o să-mi facă costum de piatră,
doar ochii să-i mai pot mişca, 
mi-ar fi de ajuns ca să mai pot vedea 
cum alţii încă se luptă pentru libertate 
într-o ţară cu pietre-n cap şi cu urechea în burtã...


Un comentariu: