duminică, 10 octombrie 2010

Dragoste


Sunetul stins al ploii răsunã în surdinã,
Şi-n ecouri fade îmi amintesc de tine,
Cum mã priveai surd în valuri de suspine,
Ce descompuneau utopii în infuzii de culori;

Numai inimile ce dor mai simt cu adevărat,
Şoapte rãsunând fluid din lacrimile tale,
Ce-mi cânta ritmic, adieri ce nu mai pier,
Estompând pãrti ale copilăriei mele;

Nimic altceva n-a mai rămas în urma noastrã,
Umbre de muritori se zbat iluzoriu pe trotuar,
Numai noi suntem singuri, într-o lume atât de plinã,
Numai noi ştim, cã lupta cu timpul nu e in zadar.

Un comentariu:

  1. Un neosimbolism?

    Imagini vizuale,auditive,muzicalitate,nuante de tristete...hmmm:-?

    RăspundețiȘtergere