Dragoste

Sunetul stins al ploii răsunã în surdinã,

Şi-n ecouri fade îmi amintesc de tine,

Cum mã priveai surd în valuri de suspine,

Ce descompuneau utopii în infuzii de culori;

Numai inimile ce dor mai simt cu adevărat,

Şoapte rãsunând fluid din lacrimile tale,

Ce-mi cânta ritmic, adieri ce nu mai pier,

Estompând pãrti ale copilăriei mele;

Nimic altceva n-a mai rămas în urma noastrã,

Umbre de muritori se zbat iluzoriu pe trotuar,

Numai noi suntem singuri, într-o lume atât de plinã,

Numai noi ştim, cã lupta cu timpul nu e in zadar.